DRUJBA LA PUTERE

PROTEST CU DRUJBA LA SARMISEGETUSA REGIA



Ciprian Iancu
Miercuri, 29 Iulie 2009


Preşedintele filialei Transilvania a Fundaţiei „Renaşterea Daciei”, Vladimir Brilinsky, a tăiat aseară un copac căzut peste un zid din Sarmizegetusa Regia, de care ar fi trebuit să se ocupe Administraţia Parcului Natural Grădişea Muncelului Cioclovina (PNGMC) şi Direcţia Silvică.


„Dacă Ion Creangă ar fi trăit acum, ar fi trebuit să scrie „Povestea prostului” la Sarmizegetusa. De mai bine de o lună, un copac stă să se prăbuşească de pe terasa a noua pe a zecea şi pune în pericol singurul canal de drenaj antic din incinta sacră descoperit până acum. Eu am tăiat marţi seara copacul de pe zidul din apropierea porţii de sud a cetăţii. Este revoltător. Cer demisia directorului PNGMC, Mihaela Ionescu, pentru că, de cinci ani de când ocupă această funcţie, situaţia cetăţilor dacice (situate pe teritoriul parcului – n.r.) nu s-a îmbunătăţit cu absolut nimic", a declarat Vladimir Brilinsky.

În replică, Mihaela Ionescu spune că nu are nicio vină pentru situaţia încurcată de la Sarmizegetusa Regia.

„Dacă-mi dau demisia, copacul va rămâne tot acolo. Noi nu-l putem scoate pentru că face parte din fondul forestier, gestionat de Direcţia Silvică. Direcţia Silvică nu are bani să-l scoată pentru că în această perioadă nu se vinde lemnul. Se revine la problema veche: asumarea de responsabilităţi. Consiliul judeţean are şi el o parte din responsabilităţi dar nu şi le asumă", explică Mihaela Ionescu.

Plângere penală


Revoltat de ineficienţa instituţiilor implicate în gestionarea cetăţilor dacice (Ministerul Culturii, Ministerul Mediului, Administraţia PNGMC şi Consiliul Judeţean Hunedoara) Vladimir Brilynsky spune că va depune o plângere penală pentru distrugere de monumente.

„Cu ani în urmă a durat mai bine de 12 luni ca alte trunchiuri de copac să fie scoase din zona incintei sacre. Au mai fost alte trei ocazii în care alte trunchiuri au fost scoase după mai bine de două-trei luni. Este inacceptabil cum este tratat un monument UNESCO. Situaţia e încurcată din punct de vedere legislativ, însă parlamentarii noştri şi-au dat dovada impotenţei lor cronice ori de câte ori a fost vorba să iniţieze proiecte de lege pentru cetăţile dacice, cu toate că au fost ajutaţi de specialişti din toate domeniile. Dacă în Deva cade un copac peste două maşini, în 10 minute apar la faţa locului pompierii, jandarmii, paramedicii şi rezolvă situaţia. Pentru a proteja istoria nicio instituţie nu face nimic decât să se acopere cu hârtii. Eu voi depune o plângere penală şi voi aştepta să mi se răspundă care instituţie este vinovată pentru dezastrul de la Sarmizegetusa Regia", susţine Brilinsky.
(ARTICOL PRELUAT DIN EVENIMENTUL ZILEI) cu mulţam lui Ciprian Iancu ca nu i-am cerut voie să-l public, da io nu am mai avut timp sa scriu si nici sa pun poza ca ma grabesc sa mai tai un copac ce sta sa cada de pe terasa IX-a pe a X-a si va distruge un şanţ de drenaj. Şi io nu vreau ca Ion Creanga să se rasucească în mormânt că nu a scris povestea prostului la Sarmisegetusa. Aşa că, neputând lua copilul de sub drobul de sare, ce stă pe sobă să cadă, atunci o să iau drobul de sare care e gata sa distrugă şi bruma de istorie pe care o mai avem. Şi de aici încolo, Zamolxe cu mila. Şi, măi români, măi daci, care vă credeţi daci, vă rog, fie-vă milă, nu de mine, ci de biata noastră istorie care piere sub ochii noştri. Şi protestaţi şi nu mai staţi numai pe net cu ochii lipiţi de ecran şi cu mânile de tastatură. Şi faceţi ceva concret care să poată rămâne celor care ne vor călca pe urme. Şi dacă tot nu aveţi nimic de făcut vă aştept lângă mine cu o mână de ajutor, că tare greu o fost pomu ăla şi tare m-am obosit. Dau şi slană dau şi pălincă dau şi balmoş, dau şi o pretenie cum n-aţi mai avut.

A FOST NOAPTEA DE SÂNZIENE



Am urcat la Sarmisegetusa în noaptea de Sânziene. A fost fain de tot. Nu a fost lume atât cât mă aşteptam. Povestea cu noaptea asta, în care flăcările joacă pe comori credeam că va scoate din casă mai mulţi scormonitori. N-a fost să fie. Doar câţiva căutători de energie stăteau cuminţi la poarta de vest, fără gunoaie, fără gălăgie, fără ostentaţie, doar contemplând şi rugându-se fiecare după credinţa sa. În rest linişte. Jandarmii la datorie, câţiva ziarişti, în căutare de senzaţii tari şi... beznă. Un întuneric atâta de frumos şi de liniştit cum nu am mai văzut de mult. Am bătut toată Incinta Sacră la orb, fără lanternă şi am făcut câteva sute de poze. Cu toate că, mai de frig, mai de plăcere am ras câteva guri de vinars, nu m-am împiedicat niciodată chiar dacă nu vedeam nimic în jur. Şi după ce am dat turul Incintei am avut o revelaţie. Aceea că sunt acasă la mine unde când se ia curentul, ştiu fiecare colţişor fără să mă împiedec. Şi tare m-am bucurat. Şi am mai luat o gura de vinars după care am luat drumul către casă. Pe drum însă, ce să vezi? Înainte de Costeşti cu vreo 2 km drumul era barat chiar într-o curbă cu două panouri de sârmă, mari cât casa. Cine le-o fi pus acolo şi de ce? Unii zic că poliţia, alţii că jandarmii, alţii că tocmai căutătorii de comori. Ce-i drept este că toţi dau din umeri, nimeni nu ştie nimic cum de noaptea pe la 3 au apărut ditamai panouri în mijloc de drum. Măi să fie! Poate ştie unul dintre voi, cei care mai daţi din când în când pe la Poiana lu Nunu.

INCREDIBILA CĂLĂTORIE A UNOR SCUTURI DACICE, PENTRU CARE STATUL ROMÂN TREBUIE SĂ SCOATĂ ACUM O CĂRUŢĂ DE BANI

Nu mai este un secret pentru nimeni că în ultimii 15 ani a înflorit o adevărată industrie a căutatului de comori. Dacă ar trebui să cuantificăm valoarea a ceea ce s-a scos din pământurile ce odinioară aparţineau dacilor, am ajunge fără exagerare la o sumă care se învârte în jurul a opt cifre. În euro, bineînţeles. Brăţări şi monede de aur şi argint, statuete de bronz, unelte de fier, ceramică dacică, pe scurt, de toate, ce pot fi valorificate pe piaţa neagră. Poliţia, parchetul şi alte organisme se dau de ceasul morţii să prevină fenomenul şi mai mult, să recupereze obiectele traficate.

Fiecare obiect cu povestea lui. De unde a fost scos, cine l-a scos, cum a fost evaluat, cum a fost traficat, unde se află acum şi aşa mai departe. Astăzi vă povestesc un fapt care pe mine m-a pus pe spate de-a dreptul. De 20 de ani văd de toate în domeniul ăsta. Uneori mă mir, alteori mă înfurii, alteori mă bat pentru tot felul de idei care-mi trec prin cap. De data asta, însă, am rămas interzis. Şi tocmai de aia vreau să vă povestesc.



Nişte scormonitori după comori găsesc patru scuturi dacice unice în lumea arheologică prin starea excelentă de conservare. Un astfel de scut a fost descoperit de Daicoviciu la Piatra Roşie, dar e cam varză. Astea erau brici, cu un pic de rugină pe ele, dar cu toate detaliile vizibile, detalii care le cam dau de cap celor care le cercetează acum - din poze, evident. De ce din poze? Simplu. Şi aici începe povestea. Băieţii buni, sau deştepţi sau şmecheri sau cum vreţi să le ziceţi la gorobeţii care caută comori, fotografiază scuturile şi se duc cu pozele la doi arheologi de seamă. Le cer să le evalueze şi să le spună un preţ. Cei doi oameni de ştiinţă (cum or fi ajuns ei să fie contactaţi de braconieri, asta este altă problemă nelămurită) belesc ochii la poze, se socotesc ei şi le fac o ofertă de 10 milioane (asta în 2003). Preţul nu le convine la băieţi şi cer 20 de milioane pe bucată, ceea ce atunci făcea vreo 700 de euro. Nimeni şi nimic nu le dădea dreptul arheologilor să negocieze legal cu aceştia, achiziţiile fiind reglementate prin lege. Oricum, nu cad la înţelegere şi băieţii cu scuturile dispar din peisaj, în căutarea une vaci de muls bani mai mulţi. Arheologii noştri (persoane importante, mă înţelegeţi, nu le dau deocamdată numele, pentru că ne mai documentăm) dau fuga la mentorul lor, alt arheolog de vază al României, care şi el le priveşte, le studiază, le răspândeşte prin sertarele altor ştiinţifici şi gata. Nu tu o ofertă mai consistentă şi legală, nu tu precipitare că aceste unicate ar putea să dispară, nu tu anunţarea autorităţilor, nimic.

Din întâmplare, după un timp, poliţia află de aceste scuturi şi începe cercetările. Târziu însă. Ele trecuseră graniţa şi se cosmetizau pentru a fi puse în vânzare. “A cosmetiza” în cazul acesta înseamnă a se face rost de acte de provenienţă, de certificate de autenticitate pentru a putea fi transformate din obiecte ilicite în obiecte de colecţie legal comercializate. Declaraţiile celor doi arheologi sunt ambigue, presărate cu minciuni şi mai ales cu omisiuni, dar asta-i treaba poliţiei, să facă lumină.

Oricum, scuturile au ajuns departe. De câtva timp, unul din ele apare surprinzător pe site-ul unei case de licitaţii scos la vânzare. Dar acum costă bănet, tataie. 45.000 de euro face bucata. Statul român le vrea înapoi. Dar nu le poate lua cu japca. Doar cu bani. Bani publici. Şi mulţi. Şi de ce? Pentru că arheologii în cauză au fost fie nişte indolenţi, fie nişte diletanţi profesional fie nişte nesimţiţi? Nu hotărăsc eu cum au fost ei în acest caz, dar ei trebuie să-şi aleagă o variantă neapărat. Ministerul Culturii trebuie să-i tragă la răspundere pe cei care au ştiut de aceste scuturi şi nu au făcut nimic pentru a împiedeca traficarea lor. De ce trebuie să-i tragă? Pentru că sunt slujbaşi plătiţi din bani publici şi ar trebui să respecte legile statului care-i plăteşte, iar aroganţa, indolenţa, nesimţirea sunt atribute care nu au nimic comun cu onestitatea unei persoane plătite din banul public.

( material publicat în premieră pe www.visurât.ro )

Nudism şi sex în INCINTA SACRĂ

Am trăit s-o văd şi pe asta. Cum au reparat puţin autorităţile drumul de aces spre Sarmisegetusa Regia, cum au apărut tot felul de imbecili pentru care până acum drumul li se părea inaccesibil. Am fost de sute de ori la Sarmisegetusa, am văzut de toate, dar parcă aşa ceva, niciodată. O zăbălată s-a aşezat lângă Marele Sanctuar, şi-a tras pe ea costumul Evei, de dinaintea mărului cu pricina, şi ridicând mânile spre ceruri aştepta, bag samă, să pogoare ceva sfinţi s-o fecundeze. Doamne feri de o fecundare de asta, că nu ştiu ce ar fi ieşit. Sigur că sfinţii i-au întors dosul că era şi naşpa pe de-asupra şi săraca a rămas doar cu iluzia sau cu dorinţa. Mai încolo, după soarele de andezit, două balabuste se călăreau de mama focului, tot dezbrăcaţi, bineînţeles. Nu am văzut cu ochii mei intromisiunea, nici nu ştiu dacă ea era posibilă din cauza grăsimilor ce debordau din corpurile celor doi, dar ştiu că am asistat duminică la cea mai grotescă experienţă a mea din ultima jumătate de secol la Sarmisegetusa. Nesimţirea, se vede că nu are margini. Atât a celor care nu înţeleg că aceasta este INCINTA SACRĂ a dacilor, cât şi a celor care permit aceste lucruri, fiind plătiţi din bani publici tocmai pentru a le împiedica. Măi imbecililor, când mergeţi la o mânăstire vă obligă maicile să va puneţi chişchineu pe cap şi fustă lungă peste bulanele goale, şi voi veniţi aici, în templul spiritualităţii româneşti şi vă expuneţi pilozităţile şi nesimţirile gândind că doară, doară vă dă naiba vreo energie binefăcătoare. Bine că nu aţi ras şi o halbă de pişălău ca să vă luaţi şi desertul. Arză-vă blestemele dacilor şi staţi departe de Sarmisegetusa cu nudităţile voastre că s-ar putea s-o păţiţi rău de tot. Pe cei ce citesc ce am scris aici şi nu au legătură cu nesimţirea îi rog să scuze limbajul dar să ştie că . . . N U M A I P O O T ! ! !

CENUŞĂ ÎN CAP

LA PLIMBARE CU TOADER PALEOLOGU MINISTRUL CULTURII
( prietenii ştiu de ce )



Da, îmi pun cenuşă în cap. Tot mai mulţi prieteni de-ai mei îmi reproşează că am abandonat blogul. Sunt mulţi. Poate prea mulţi,la câte lacrimi am eu în dotare. Nona (sora mea cea bună) şi Cristi Şendroiu (un prieten căruia nu i-am spus niciodată că îl simt prieten, deşi aşa este) m-au adus, alături de ceilalţi, din nou, cu picioarele în "Poiana lu Nunu". Le mulţumesc din suflet şi promit să aştern mese bogate în Poiană, din care să se înfrupte cine pofteşte şi cine are sufletul deschis cu adevărat. Dacă mă iertaţi cu toţii, va spun cu adevărat că în răstimpul ăsta am fost tare ocupat. Îmbătrânesc şi timpul nu are rabdare cu mine şi atunci am vrut să o iau înaintea timpului şi am vrut să fac mai multe decât aş fi putut face. Am sădit un pom, am iubit o femeie,(de fapt eu iubesc tot timpul şi numai femei) am băut vin, am salvat un copil, am făcut 2 campanii electorale, am povestit cu ministrul culturii, am lansat o carte, am fost în America, am dat piept cu criza, am încercat să salvez un post de radio(puiul meu, Radio Color)şi mai presus de toate, am vegheat ca dacii să iasă la lumină. Cum? E greu de povestit şi timpul şi spaţiul mă împiedică să le spun pe toate dintr-o dată. Dar fiţi pe fază. Nici nu ştiţi ce pierdeţi( vorba imbecilului de Dan Diaconescu) dacă nu veţi poposi,din când în când, cu pătura, în POIANA LU NUNU.