TITANIC VALS PANDEMIC.

Minciuni politice la vreme de covid O emisiune de televiziune a unui post local avea să aprindă, din nou și pentru a câta oară, focul neostoit al luptelor politice, faza pe județ. Încălecați pe cai negri, politicieni de toate culorile nu se pot opri din goana după capital electoral, oricât de dramatică este situația în care ne aflăm, oricât de mult ar îndemna acum raţiunea la cumpătare, la renunţarea la orgolii şi la colaborare. Vladimir Brilinsky Mărul discordiei, de data asta, a fost, nici mai mult nici mai puțin, arogarea meritelor instalării unei echipe militare la conducerea Spitalului Județean Deva. Istoria acestei instalări este pe cât de simplă pe atât de cunoscută. Rezumând cele petrecute, amintim cronologic că demisia managerului proaspăt instalat, Didilescu, (pentru care postul a reprezentat o pălărie ce s-a dovedit a fi mult prea mare în aceste momente delicate), creează la Deva o criză medicală. Ministerul Sănătății formează o echipă de medici din Craiova și Timișoara care vin să constate situația, la rece, de la spitalul din Deva. După câteva zile de investigații, cu caietul în mână, apar și concluziile. Aceste concluzii sunt prezentate într-o video conferință care a avut loc la sediul ISU, în data de 7 aprilie, și la care participă prefectul de Hunedoara, Vasilică Potecă, prim adjunct al inspectorului șef al ISU, Claudiu Achim, și reprezentanții comisiei de evaluare. Se concluzionează clar că la spitalul din Deva este haos, sunt dispute, unele politice, unele medicale și peste toate sunt orgolii care nu pot fi stinse rapid. Atunci se ia decizia aducerii la Deva a unei echipe militare. Prefectul Vasilică Potecă propune celor de la București această soluție extremă, într-un moment în care spitalul din Deva era considerat un focar de top al României iar soluția este hotărâtă chiar în cadrul videoconferinței. Și evident, în regim de urgență, încep pregătirile. Asta, atenție!, în prima jumătate a zilei de 7 aprilie. Spre seară și în timpul nopții încep să apară la Deva transporturi militare cu echipamente, medicamente și, evident, personal, iar noaptea, pe la ora 3, nu ca hoții, ci ca militarii care nu au ore de zi sau de noapte, ei îndeplinind, întocmai și la timp misiuni, sosește și doctorul locotenent-colonel Vlase. 7 APRILIE. URMEAZĂ VIZITA MINISTRULUI În acest context trebuie amintit că ministrul Sănătății, după vizitele de la Timișoara și Arad din data de 7, își amână vizita la Deva pentru data de 8. În acea zi, la ora 14, la ieșirea din Prefectură, ministrul declară că “situația a impus schimbări și că la acestă oră sunt instalați deja manager și director medical la spitalul din Deva și că în cursul nopții au fost aduse, echipamente și medicamente de către echipa militară”. De remarcat că la momentul declarațiilor în fața presei, în spatele ministrului se așează strategic, mimând preocuparea și seriozitatea cu sprîncenele ridicate, nu prefectul județului - cum ar fi fost normal , ci Costel Avram, administrator public al Consiliului Județean, cunoscut ca iubitor consecvent de apariții mediatice de orice fel și în orice situații, omul care le știe pe toate și se implică în toate. Președintele Bobora, dă doar târcoale, dar nu se așează la fotografia de grup. ORCHESTRA SE MUTĂ LA TELEVIZOR Revenind la televiziune, ne reîntâlnim, pentru a câta oară, cu deputatul Laurențiu Nistor într-o emisiune moderată în cel mai slugarnic și mai penibil mod posibil, de către Alexandru Gruian. Aici, Laurențiu Nistor, nervos nevoie mare, scoate din vraful de hârtii și documente o adresă pe care o menționează (în registrul faimosului douăzeci-douăzeci) ca purtând numărul "șasemii-zero-șaizecișinouă", din data de 8 aprilie. Prin această adresă, spune Laurențiu Nistor, conducerea Consiliului Județean cerea Ministerului Apărării „detașarea unui cadru militar pentru asigurarea managementului Spitalului Județean Deva” Asta, conchide interlocutorul, “pentru a vedea cetățenii județului Hunedoara adevărul și pentru a nu se mai lăuda niciodată prefectul-faliment că el a făcut acest lucru”, prefectul faliment fiind un apelativ cu care a fost gratulat, în repetate rânduri, Vasilică Potecă de-a lungul emisiunii, fără ca moderatorul să oprească acest lucru. Vasăzică, în 8 s-a cerut să se întâmple ceea ce se întâmplase deja din 7. ULTIMA FILĂ DIN JURNALUL CĂPITANULUI "Cum să rămână partidul mai prejos? Trebuie să fim cu un pas în față", și-au zis cei din conducerea Consiliului Judeţean, supervizaţi de deputatul evadat din carantină. "Hai să facem un document, să nu rămânem de căruţă". Și l-au produs. În fapt, documentul respectiv, fluturat în emisiunea tv, pare a fi o hârtie lipsită de valoare, produsă în al treisprezecelea ceas de "triumviratul" Nistor-Bobora-Avram, aflat la timona unei corăbii care merge cu spatele și care scârțâie din toate încheieturile, în ape tumultoase, pe timp de furtună. Dacă admitem că Laurențiu Nistor ar avea dreptate, acesta ar trebui să vină cu lămuriri suplimentare: Cum de la ora 9 dimineaţa în data de 8 aprilie colonelul Vlase era deja la spitalul din Deva, cum de transportul medical militar era la spital din data de 7 şi cum de în data de 7 se anunţase deja, de către prefectul de Hunedoara, management militar la spitalul din Deva?

FANFARONUL

Ce este un fanfaron ? Este unul care, indiferent de sex, stă dezbrăcat, pe un tron efemer, asemenea personajului din „Hainele cele noi ale împăratului” Este unul care, veșnic, ridică a încruntare, din sprâncenele

neapărat vopsite în negru intens. Este unul care zbiară cu sau fără motiv, sperând să intimideze interlocutorul, Este unul, obligatoriu, agramat, căutând și folosind, aiurea cuvinte bombastice pe care le-a pescuit de la alții. Este unul sfertodoct, cu diplome și titluri eliberate la apel de seară. Este unul care sare dintr-un partid în altul, asemenea cucului care-și lasă ouăle în alte cuiburi. Este unul care dă din coate mereu să apară în prim plan și dacă nu poate în prim plan, în cel mai rău caz, în plan secund, trebuie să apară. Este unul care cară cu sine cel puțin câte un fotograf, dacă nu chiar o televiziune întreagă, tocmiți să-i imortalizeze toate dialogurile și punerile în scenă, dacă se poate, cu câte o lopată în mână, după binecunoscutul model “fă-te că lucrezi Mircea”. Este unul care lingușește dar, în același timp, adoră să fie lingușit. Este unul care crede că fără el nu poate crește iarba și nu poate răsări soarele. Este unul care are senzația că privește pe toată lumea de sus, în realitate el privind de la nivelul propriului genunchi. Este unul căruia nimeni nu-i spune adevărul oricât de ridicol ar fi. Și obligatoriu, este un papagal.

MINISTRULUI CULTURII ȘI ÎNTREGII SALE ECHIPE, CU AMĂRĂCIUNE.

Ați făcut greșeli. Multe. De neiertat pe tarlaua capitalismului sălbatic și de carton în care trăim. Ați deranjat atitudini atârnate în adormire. Ați deranjat mentalități și dogme. Ați vrut să dați cu matura. Ați vrut să ștergeți praful. Toate cariile, lacome ani de zile, nederanjate de nimeni, molfăiau, fiecare după bunul plac, bucata lor de lemn, demolând încet dar sigur ceea ce încă mai numim, cu teama și rușine, cultura romanească. Ați anunțat evaluări al întregului aparat din minister, inclusiv în regimentul politrucilor, în multe cazuri analfabeți, din direcțiile de cultură din teritoriu. I-ați anunțat că s-a terminat cu inerția cu somnul și cu neprofesionalismul. I-ați speriat și s-au coalizat. Fiecare și-a sunat protectorul și s-a plâns asemenea unei pupile penibile care are perspectiva de ași pierde jucăria. Iar protectorii și-au sunat mai marii lor și au început a boci. Ați anunțat controale la muzee conduse „ din antichitate” de stâlpi ai incompetenței și ai corupției. În cele mai multe dintre muzee problemele sunt grave, vecine cu sfera penalului. I-ați trezit din somnul liniștit, vegheat de centura de siguranță „pe mine nu ma clatină nimeni”. A fost suficient să le zgâlțâiți puțin scaunul și dacă, până nu de mult, se sfâșiau între ei, acum s-au coalizat. V-ați vârât coada în zona nebuloasă, plină de surprize și de fărădelegi a detectorismului amator, zonă împânzită, pe lângă pasionații, neorganizați și nesupuși unei legislații coerente, de braconieri și structuri mafiote. I-ați speriat cu bau-baul unei reglementări normale și au luat foc. Vechii geambași de patrimoniu și-au simțit amenințate buzunarele. Și atunci, normal, s-au coalizat și ei. Ați vrut să puneți frână la căruța cu doctori făcuți pe bandă rulantă, pe pile, pe bani grei, sau la ordin. Nu v-ați gândit că în coviltirul ei stau înghesuiți zeci de analfabeți, de la foști milițeni până la actuali politicieni, care tremurau de frica penibilului de a fi dați în vileag și de jalea pierderii unui carton care consfințea o minciună, un plagiat sau o excrocherie la drumul mare. Oameni importanți, cu putere, cu pile, fără scrupule și gata să sfâșie pentru bietul petec de carton. Ați îndrăznit să luați o decizie, poate prima concretă, dar nu și nu foarte inspirată (opinie pur subiectivă) legată de Roșia Montană. Ați deranjat interese și ați pus piedică unei afaceri controversate cu personaje din toate palierele societății. Unii, cu coada între picioare, dau banii înapoi, alții își încarcă sacii în căruță. Și ei s-au coalizat și și-au arătat colții. În joc sunt bani cu carul. Iar banul, e ochiul dracului. Continuitate a răului în Ministerul Culturii, așa numea, de mult, tare de mult, profesorul Ioan Piso, cauza tuturor relelor din cultura românească. Acea continuitate care stătea la coadă, abonată la sifonarea banului public, gata să mulgă orice mirosea a îmbogățire și care de la începutul mandatului își arăta indignată colții cu orice prilej, mai ales în spațiul virtual, acolo unde, Umberto Eco spunea că idiotul satului poate deveni formator de opinie și judecător de valoare. Timpul a fost prea scurt pentru ca această continuitate, care acum rânjește a satisfacție, să fie decapitată. Iar opera ? Nimic altceva decât un balon de săpun. O falsă problemă. O jalnică punere în scenă a unul scandal care nu este scandal, o arie cântată fals, de corurile reunite ale Cotroceniului și ale Victoriei. Un motiv bine regizat pentru a fi pus în dificultate. Ați greșit că v-ați prezentat cu manuși și nu cu o bardă în mână. Ați greșit folosind o tactică probă și decentă, în loc să tăiați în carne vie trecând la demiterea și reevaluarea întregului personal, de la femeia de serviciu la balerinii cei mai înălțați pe poantele lor, încărcate de orgolii dâmbovițene. Ați greșit iar pentru aceste greșeli ați fost demis. Pentru astfel de greșeli, un guvern cu adevărat tehnocrat și un palat al lucrului bine făcut nu trebuiau să vă demită ci să vă avanseze, să vă sprijine, să vă țină spatele, în fața mlaștinei care stă să se reverse peste cultura românească.

DE DRAGOBETE, TUNETE SI FULGERE DIN PARTEA BISERICII !!!

NU SE STIE CARUI PRIMAR AU FOST ADRESATE ACESTE RANDURI. TUTUROR CELOR CARE CUNUNA PENTRU O ZI,SAU UNUI ANUMIT PRIMAR. ORICUM, MERITA CITIT SI REFLECTAT !!!

Domnule Primar,

Vă scriu aceste rânduri din pricina preţuirii şi a dragostei pe care v-o port, dar şi din grija părintească şi duhovnicească cu care sunt dator înaintea lui Dumnezeu pentru toţi cei încredinţaţi mie spre păstorire – după spusa proorocului: „Şi pe tine, fiul omului, te-am pus Eu străjer casei lui Israel şi tu vei auzi cuvânt din gura Mea şi îl vei vesti din partea Mea. Când Eu voi zice păcătosului: „Păcătosule, vei muri”, şi tu nu-i vei grăi nimic, ca să vesteşti pe păcătos să se abată de la calea lui, atunci păcătosul acela va muri pentru păcatele sale, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta” (Iezechiel 33, 7-8).
Cu bucurie constat că generaţiile tinere îşi regăsesc rădăcinile şi identitatea în dimensiunea românească a existenţei prin redescoperirea unor sărbători care au dat oarecând cheag şi sens existenţei sociale. Printre ele se numără şi Dragobetele – un prilej de a prăznui negrăita taină a iubirii feciorelnice şi care recapitula şi ordona tinereţea într-o profundă viziune morală înspre pregătirea pentru o viitoare căsnicie.
Generaţiilor vârstnice le revenea cândva (şi le revine şi astăzi) datoria de a veghea cu fermitate gingaşă (care nu strivea farmecul libertăţii iubirii, dar nici nu îngăduia să fie confiscată de biologie) sentimentul îndrăgostirii şi taina căutării şi întâlnirii tinerilor. Sărbătorile la români, precum Dragobetele, reuşeau să aducă şi să păstreze la un loc bucuria lui Dumnezeu pentru viaţa omenească şi bucuria omului pentru viaţa cerească. Pe-trecerea (vorba lui C. Noica) era prilej de a sesiza ceea ce este trecător şi ceea ce este veşnic din clipele existenţei pământeşti. „Trecătorul”(nestatornicul din taina timpului, adică vremelnicul) era cu înţelepciune îndreptat şi cuprins în albia veşniciei. Aşa au trăit românii în istorie şi de aici minunea statorniciei româneşti în valurile vitrege ale istoriei.
Cu durere negrăită constat că regăsirea rădăcinilor româneşti ale existenţei de către generaţiile tinere alunecă tot mai des şi tot mai mult în derizoriu. Praznicile creştine, sărbătorile din popor (unele cu rădăcini de dinaintea încreştinării noastre, dar transfigurate apoi de Întruparea Domnului Hristos) sunt parcă destructurate sistematic, sunt golite de conţinutul transcendent (adică de sâmburele mai presus de timp şi de istorie şi care a generat şi „timpul românesc” şi istoria noastră creştină) şi aruncate în orizontul unui spirit de bâlci şi carnaval. Naşterea Domnului, Învierea Domnului şi alte praznice care, în dimensiunea creştină românească, suprimă distanţa dintre cer şi pământ, pe acesta din urmă şi viaţa omenească umplându-le de sens şi scoţându-le din orice provizorat, sunt reduse la spiritul de „supermarket”, de profit al pieţei.
Dragobetele, din sărbătoare a iubirii neprihănite, ce înalţă tinereţea în bucuria supremă de a fi, este transformat într-un jalnic concubinaj al desfrânării! Cine şi de ce o face? Cine sunt cei care dezbracă iubirea de sfinţenie şi o rezumă la instinctele unei discoteci?
Generaţiile vârstnice, datoare să vegheze ca duhul creştin românesc să nu moară în copiii noştri, se transformă în jalnici agenţi matrimoniali de o zi. Primarul – omul reper moral, intelectual şi gospodăresc al unei comunităţi, părintele fără veşminte preoţeşti al celor din „parohia”(primăria) ce i-a fost încredinţată – joacă rolul unui oficiator al unei iubiri şi căsătorii de probă! Normalizează, adică, alungarea lui Hristos din cetate! Domnule primar, oricare ai fi, aceasta este o blasfemie! O blasfemie împotriva lui Dumnezeu atunci când participi şi sapi la temelia instituţiei sacre a familiei creştine încheind căsătorii de o zi! Este o blasfemie împotriva neamului românesc, a identităţii sale exprimată şi în sărbătoarea Dragobetelui, atunci când sanctifici iubirea redusă la concubinajul de o noapte! Este o crudă blasfemie împotriva iubirii, căci iubirea singularizează pe om în rândul tuturor formelor de existenţă şi înveşniceşte comuniunea între doi tineri ! Te-ai gândit vreodată că cei doi tineri cărora le oficiezi curvia de o zi ar putea fi copiii sau nepoţii tăi?! Nu te cutremuri de judecata istoriei pe care o scoţi din devenirea românească şi creştinească de dragul a 30 de arginţi (adică voturi) ?!
Îmi pare că Primarului (cu majusculă) nu-i este îngăduit să devină primar (cu literă mică)! Oare n-ar trebui noi ca părinţi ai tinerilor să profităm de Dragobete şi petrecerea lor s-o transformăm într-o seară de taifas unde în loc de parodierea Tainei Cununiei să ne ascultăm unii pe alţii mărturisindu-ne povestea iubirii, taina îndrăgostirii. Să le povestim că neamul nostru românesc, de Dragobete, fetele şi băieţii se îmbrăcau în haine de sărbătoare şi în cete porneau cântând să caute primele flori de primăvară, simbol al înmuguririi iubirii întâia oară în sufletul unui adolescent. Că fetele strângeau ghiocei, viorele şi tămâioase pe care le puneau la icoane până la Sânziene când le aruncau în apele curgătoare pentru a le duce precum dorul duce inima celui îndrăgostit către cel drag. Şi că de Dragobete tinerii se adunau şi-şi făceau făgăduinţe sau chiar jurăminte de prietenie. Şi, mai mult, Dragobetele însemna şi aflarea perechii potrivite în lumea păcătoşilor, care începeau a-şi construi împreună cuiburile. În seara de Dragobete tinerii de azi ar putea afla că numele sărbătorii vine din spaţiul vechi slav în care „Glavo- Obretenia” desemna sărbătoarea „Aflării capului Sfântului Ioan Botezătorul”, şi, prin urmare, prietenia tinerilor trebuie să fie o mergere înaintea lui Hristos şi o pregătire a căsniciei în Calea Domnului, precum fusese misiunea Sfântului Ioan.
Domnule Primar, dacă noi, sarea pământului şi lumina acestei lumi, consimţim la gesturi care justifică imoralitatea şi desfrâul între tineri prin ideea de căsătorie de probă sau de o zi, atunci la ce va mai fi bună sarea dacă e stricată şi cum va mai lumina lumina devenită ea însăşi întuneric?!



Biroul de Presă al Episcopiei Devei şi Hunedoarei