marți, 2 decembrie 2008
marți, 11 noiembrie 2008
AMERICA, AMERICA ! ! !
Am revenit in America dupa fix un an. Am gasit totul asa cum am lasat. Mai putin restaurantele care sunt goale si magazinele care sunt cam pustii. Criza economica isi arata mai bine coltii ca niciunde. Americanii se tem de ea ca de dracu si chiar daca raza lor de speranta, care este Obama, promite in dreapta si stanga, americanul de rand recepteaza semnalul ca trebuie sa stranga cureaua. Dar dincolo de toate acestea America ramane America. Libertatea de a te misca asa cum doresti, de a vorbi ceea ce vrei sa vorbesti, de a iubi pe cine doresti(asta cu iubirea o stiu de la Radu, ca sa nu dam nastere la interpretari). O conditie ti se pune insa. In orice ai intreprinde sa nu deranjezi pe nimeni din jurul tau. Si astfel poti trai fericit pana la adanci batraneti. AAAA, am uitat mai este o conditie, banul, dolarul,verzisorul, pe care daca nu-l ai, esti cam pe langa problema numita America pe care iti ramane sa o pipai doar cu privirea. Asa ca, acasa e mai bine. Chiar daca nu poti vorbi ceea ce vrei sa vorbesti, chiar daca nu poti iubi pe cine doresti, tot acasa e mai "cool" sa traiesti. Sa dea Cel De Sus sa ne revedm cu bine. Si apropo de iubirea din America. Va spun un secret. Le-am iubit pe Whoopy Goldberg si pe Joody Foster. Da nu ziceti la nimeni.
duminică, 5 octombrie 2008
La Ulpia Traiana
Incredibil dar adevărat! Am fost invitat de Cristian Tabără să particip la o filmare care are ca subiect principal biserica de la Densuş cu toate misterele sale. Controversele legate de construirea şi datarea ei au generat această iniţiativă a formidabilului Cristian Tabără, un om cum rar îţi este dat să întâlneşti. Incredibilul a fost că a trebuit să port discuţia filmată cu el tocmai la Ulpia Traiana acolo unde nimeni nu mă iubeşte, acolo unde, cu toate că mă simt ca un peşte pe uscat, am curajul să înfrunt pe oricine. Sigur că eu am tras spuza pe turta dacilor cu toate că mă aflam în fief roman.Însă bucuria cea mare a fost să-l simt pe Cristian Tabără ca pe un lucid şi onest apărător al dacilor şi a culturii lor. Era tare intrigat de faptul că dacii sunt minimalizaţi consistent de istoriografia noastră. Mai mult l-am reîntâlnit pe părintele Gherghel care ne-a arătat o inscipţie în latină care aminteşte de o sărbătoare dacică. Piatra pe care este inscripţia zace sub o bancă din biserică şi nu este făcută publică. Apoi am mai aflat că la o săpătură cu ani în urmă la baza unei coloane din biserică s-a descoperit un fragment ceramic pe care era imprimat numele Koson. Arheologii au hotărât că acest ciob provine din balastul adus de la Ulpia Traiana la construirea templului. Curios,nu? Acum aşteptăm emisiunea care va fi difuzată în aproximativ 3 săptămâni, duminica seara de la ora 18.30 TE VEZI LA STIRILE PRO TV. Oricum, Densuşul rămâne una dintre cele mai fascinante construcţii din România şi pentru totdeauna în sufletul meu.
luni, 1 septembrie 2008
Ană, mândra mea frumoasă….
de Vladimir Brilinsky | 1 septembrie 2008
1 0 0 0
Am ascultat de câteva sute de ori celebra melodie populară "Ană, zorile se varsă" şi am discutat cu zeci de prieteni şi cunoscuţi dilema pe care o stârneşte acest izvor nesecat de profundă filosofie populară.
Unul dintre versurile acestui cântec spune că "dorul face cale-ntoarsă" şi dezbăteam care este acea cale pe care se va întoarce dorul lui Ion (ca să-l numim generic pe personajul adulterin al cantecului). La copii şi la nevastă sau la Ana, eterna iubită. El o numeşte pe Ana, "Mândra mea frumoasă" (probabil cel mai duios şi mai pătrunzător vers al folclorului erotic românesc), dar în acelaşi timp spune că "nevasta-i numa’ una şi copiii totdeauna". Şi de aici, zeci de
comentarii. Într-una dintre aceste dezbateri, cele mai multe făcându-se fireşte la un pahar, un mucalit, un taciturn care scoate două vorbe pe oră, plictisit de atâta
dezbatere fără rezultat, a replicat: "Dacă n-ai avut vreodată o Ană, nu eşti în stare să-ţi iubeşti nevasta cu adevărat". Nimeni nu l-a băgat în seamă şi toţi au
râs de remarca lui.
Într-una din zilele trecute, copleşit de stresul cotidian, supărat pe toţi şi pe toate, în două ore mi-am încropit o valiză, am îndesat-o în maşină şi am plecat. Unde? Nici eu nu ştiam direcţia în care o iau. Rătăcind câteva zile, am ajuns în Austria, în inima Tirolului, în paradisul turismului montan european. Un prieten al meu, Lucian Stanciu, care se stabilise acolo de ceva timp, mi-a fost amabil şi mândru ghid. Nu doream magazine, nici forfotă şi nici vizita în fabulosul Kitzbuhel, unde fiţoşii din întreaga lume îşi bifează vizitele lor snoabe în locaţii exorbitante.
Doream doar să văd munţii. Să-i calc, să le simt măreţia, să le pătrund tainele şi să le ascult singurătatea. Totul era perfect şi de o frumuseţe ruptă din rai, o ordine şi o curăţenie cum numai în spitale găseşti, cu o arhitectură a bunului gust întinsă pe pajiştile pe care şi iarba creşte egal, cu vaci
şi gâşte care merg numai pe un drum al lor bine stabilit.
Atât de mult m-a impresionat această frumuseţe montană, atâta emoţie mi- a stârnit, încât mi-a venit în minte versul cu "Mândra mea frumoasă" din cântecul
lui Bocşa. Şi atunci am început să plâng. De-adevăratelea. Şi mă întrebam printre lacrimi, de ce a trebuit să ajung până aici, să văd atâta măreţie, atâta frumuseţe, când acasă, acolo la mine, de unde mă trag, mă aşteaptă, credincioşi, munţii mei. Şi atât de tare m-a apucat dorul de Poiana Omului, de Godeanu, de Sarmizegetusa, de Şurianu şi Vârful lui Pătru, că am coborât de pe munte şi, spre surprinderea tuturor, am făcut cale-ntoarsă, acasă, la munţii mei cei dragi, înţelegând mult prea bine că nu poţi iubi cu adevărat ceva decât dacă îl părăseşti pentru un timp, întorcându-te la el sau, după caz, la ea cu o dragoste însutită. La fel de frumoşi sunt munţii mei, ca şi cei din Austria, la fel de măreţi, la fel de plini de verdeaţă. Deosebirea dintre cele două locuri este că cei din Austria au fost şi sunt administraţi de nişte oameni gospodari, responsabili şi raţionali, iar munţii mei sunt bătaia de joc a unor golani şi a unor nemernici iresponsabili.
de Vladimir Brilinsky | 1 septembrie 2008
1 0 0 0
Am ascultat de câteva sute de ori celebra melodie populară "Ană, zorile se varsă" şi am discutat cu zeci de prieteni şi cunoscuţi dilema pe care o stârneşte acest izvor nesecat de profundă filosofie populară.
Unul dintre versurile acestui cântec spune că "dorul face cale-ntoarsă" şi dezbăteam care este acea cale pe care se va întoarce dorul lui Ion (ca să-l numim generic pe personajul adulterin al cantecului). La copii şi la nevastă sau la Ana, eterna iubită. El o numeşte pe Ana, "Mândra mea frumoasă" (probabil cel mai duios şi mai pătrunzător vers al folclorului erotic românesc), dar în acelaşi timp spune că "nevasta-i numa’ una şi copiii totdeauna". Şi de aici, zeci de
comentarii. Într-una dintre aceste dezbateri, cele mai multe făcându-se fireşte la un pahar, un mucalit, un taciturn care scoate două vorbe pe oră, plictisit de atâta
dezbatere fără rezultat, a replicat: "Dacă n-ai avut vreodată o Ană, nu eşti în stare să-ţi iubeşti nevasta cu adevărat". Nimeni nu l-a băgat în seamă şi toţi au
râs de remarca lui.
Într-una din zilele trecute, copleşit de stresul cotidian, supărat pe toţi şi pe toate, în două ore mi-am încropit o valiză, am îndesat-o în maşină şi am plecat. Unde? Nici eu nu ştiam direcţia în care o iau. Rătăcind câteva zile, am ajuns în Austria, în inima Tirolului, în paradisul turismului montan european. Un prieten al meu, Lucian Stanciu, care se stabilise acolo de ceva timp, mi-a fost amabil şi mândru ghid. Nu doream magazine, nici forfotă şi nici vizita în fabulosul Kitzbuhel, unde fiţoşii din întreaga lume îşi bifează vizitele lor snoabe în locaţii exorbitante.
Doream doar să văd munţii. Să-i calc, să le simt măreţia, să le pătrund tainele şi să le ascult singurătatea. Totul era perfect şi de o frumuseţe ruptă din rai, o ordine şi o curăţenie cum numai în spitale găseşti, cu o arhitectură a bunului gust întinsă pe pajiştile pe care şi iarba creşte egal, cu vaci
şi gâşte care merg numai pe un drum al lor bine stabilit.
Atât de mult m-a impresionat această frumuseţe montană, atâta emoţie mi- a stârnit, încât mi-a venit în minte versul cu "Mândra mea frumoasă" din cântecul
lui Bocşa. Şi atunci am început să plâng. De-adevăratelea. Şi mă întrebam printre lacrimi, de ce a trebuit să ajung până aici, să văd atâta măreţie, atâta frumuseţe, când acasă, acolo la mine, de unde mă trag, mă aşteaptă, credincioşi, munţii mei. Şi atât de tare m-a apucat dorul de Poiana Omului, de Godeanu, de Sarmizegetusa, de Şurianu şi Vârful lui Pătru, că am coborât de pe munte şi, spre surprinderea tuturor, am făcut cale-ntoarsă, acasă, la munţii mei cei dragi, înţelegând mult prea bine că nu poţi iubi cu adevărat ceva decât dacă îl părăseşti pentru un timp, întorcându-te la el sau, după caz, la ea cu o dragoste însutită. La fel de frumoşi sunt munţii mei, ca şi cei din Austria, la fel de măreţi, la fel de plini de verdeaţă. Deosebirea dintre cele două locuri este că cei din Austria au fost şi sunt administraţi de nişte oameni gospodari, responsabili şi raţionali, iar munţii mei sunt bătaia de joc a unor golani şi a unor nemernici iresponsabili.
sâmbătă, 23 august 2008
RENAULT LA SARMISEGETUSA
IN 5 SEPTEMBRIE LA SARMISEGETUSA VA AVEA LOC LANSAREA ULTIMULUI MODEL DE RENAULT 4x4.Este o masina tare faina care inbina fortza cu elegantza si confortul cu rezistenta. Va spune asta un dac care a testat-o. Pentru cei care se vor mira ca aceasta lansare se face acolo le spun ca poate niciodata Sarmisegetusa nu va fi mai mediatizata ca la acest eveniment.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
