luni, 2 mai 2016

MINISTRULUI CULTURII ȘI ÎNTREGII SALE ECHIPE, CU AMĂRĂCIUNE.

Ați făcut greșeli. Multe. De neiertat pe tarlaua capitalismului sălbatic și de carton în care trăim. Ați deranjat atitudini atârnate în adormire. Ați deranjat mentalități și dogme. Ați vrut să dați cu matura. Ați vrut să ștergeți praful. Toate cariile, lacome ani de zile, nederanjate de nimeni, molfăiau, fiecare după bunul plac, bucata lor de lemn, demolând încet dar sigur ceea ce încă mai numim, cu teama și rușine, cultura romanească. Ați anunțat evaluări al întregului aparat din minister, inclusiv în regimentul politrucilor, în multe cazuri analfabeți, din direcțiile de cultură din teritoriu. I-ați anunțat că s-a terminat cu inerția cu somnul și cu neprofesionalismul. I-ați speriat și s-au coalizat. Fiecare și-a sunat protectorul și s-a plâns asemenea unei pupile penibile care are perspectiva de ași pierde jucăria. Iar protectorii și-au sunat mai marii lor și au început a boci. Ați anunțat controale la muzee conduse „ din antichitate” de stâlpi ai incompetenței și ai corupției. În cele mai multe dintre muzee problemele sunt grave, vecine cu sfera penalului. I-ați trezit din somnul liniștit, vegheat de centura de siguranță „pe mine nu ma clatină nimeni”. A fost suficient să le zgâlțâiți puțin scaunul și dacă, până nu de mult, se sfâșiau între ei, acum s-au coalizat. V-ați vârât coada în zona nebuloasă, plină de surprize și de fărădelegi a detectorismului amator, zonă împânzită, pe lângă pasionații, neorganizați și nesupuși unei legislații coerente, de braconieri și structuri mafiote. I-ați speriat cu bau-baul unei reglementări normale și au luat foc. Vechii geambași de patrimoniu și-au simțit amenințate buzunarele. Și atunci, normal, s-au coalizat și ei. Ați vrut să puneți frână la căruța cu doctori făcuți pe bandă rulantă, pe pile, pe bani grei, sau la ordin. Nu v-ați gândit că în coviltirul ei stau înghesuiți zeci de analfabeți, de la foști milițeni până la actuali politicieni, care tremurau de frica penibilului de a fi dați în vileag și de jalea pierderii unui carton care consfințea o minciună, un plagiat sau o excrocherie la drumul mare. Oameni importanți, cu putere, cu pile, fără scrupule și gata să sfâșie pentru bietul petec de carton. Ați îndrăznit să luați o decizie, poate prima concretă, dar nu și nu foarte inspirată (opinie pur subiectivă) legată de Roșia Montană. Ați deranjat interese și ați pus piedică unei afaceri controversate cu personaje din toate palierele societății. Unii, cu coada între picioare, dau banii înapoi, alții își încarcă sacii în căruță. Și ei s-au coalizat și și-au arătat colții. În joc sunt bani cu carul. Iar banul, e ochiul dracului. Continuitate a răului în Ministerul Culturii, așa numea, de mult, tare de mult, profesorul Ioan Piso, cauza tuturor relelor din cultura românească. Acea continuitate care stătea la coadă, abonată la sifonarea banului public, gata să mulgă orice mirosea a îmbogățire și care de la începutul mandatului își arăta indignată colții cu orice prilej, mai ales în spațiul virtual, acolo unde, Umberto Eco spunea că idiotul satului poate deveni formator de opinie și judecător de valoare. Timpul a fost prea scurt pentru ca această continuitate, care acum rânjește a satisfacție, să fie decapitată. Iar opera ? Nimic altceva decât un balon de săpun. O falsă problemă. O jalnică punere în scenă a unul scandal care nu este scandal, o arie cântată fals, de corurile reunite ale Cotroceniului și ale Victoriei. Un motiv bine regizat pentru a fi pus în dificultate. Ați greșit că v-ați prezentat cu manuși și nu cu o bardă în mână. Ați greșit folosind o tactică probă și decentă, în loc să tăiați în carne vie trecând la demiterea și reevaluarea întregului personal, de la femeia de serviciu la balerinii cei mai înălțați pe poantele lor, încărcate de orgolii dâmbovițene. Ați greșit iar pentru aceste greșeli ați fost demis. Pentru astfel de greșeli, un guvern cu adevărat tehnocrat și un palat al lucrului bine făcut nu trebuiau să vă demită ci să vă avanseze, să vă sprijine, să vă țină spatele, în fața mlaștinei care stă să se reverse peste cultura românească.

joi, 23 februarie 2012

DE DRAGOBETE, TUNETE SI FULGERE DIN PARTEA BISERICII !!!

NU SE STIE CARUI PRIMAR AU FOST ADRESATE ACESTE RANDURI. TUTUROR CELOR CARE CUNUNA PENTRU O ZI,SAU UNUI ANUMIT PRIMAR. ORICUM, MERITA CITIT SI REFLECTAT !!!

Domnule Primar,

Vă scriu aceste rânduri din pricina preţuirii şi a dragostei pe care v-o port, dar şi din grija părintească şi duhovnicească cu care sunt dator înaintea lui Dumnezeu pentru toţi cei încredinţaţi mie spre păstorire – după spusa proorocului: „Şi pe tine, fiul omului, te-am pus Eu străjer casei lui Israel şi tu vei auzi cuvânt din gura Mea şi îl vei vesti din partea Mea. Când Eu voi zice păcătosului: „Păcătosule, vei muri”, şi tu nu-i vei grăi nimic, ca să vesteşti pe păcătos să se abată de la calea lui, atunci păcătosul acela va muri pentru păcatele sale, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta” (Iezechiel 33, 7-8).
Cu bucurie constat că generaţiile tinere îşi regăsesc rădăcinile şi identitatea în dimensiunea românească a existenţei prin redescoperirea unor sărbători care au dat oarecând cheag şi sens existenţei sociale. Printre ele se numără şi Dragobetele – un prilej de a prăznui negrăita taină a iubirii feciorelnice şi care recapitula şi ordona tinereţea într-o profundă viziune morală înspre pregătirea pentru o viitoare căsnicie.
Generaţiilor vârstnice le revenea cândva (şi le revine şi astăzi) datoria de a veghea cu fermitate gingaşă (care nu strivea farmecul libertăţii iubirii, dar nici nu îngăduia să fie confiscată de biologie) sentimentul îndrăgostirii şi taina căutării şi întâlnirii tinerilor. Sărbătorile la români, precum Dragobetele, reuşeau să aducă şi să păstreze la un loc bucuria lui Dumnezeu pentru viaţa omenească şi bucuria omului pentru viaţa cerească. Pe-trecerea (vorba lui C. Noica) era prilej de a sesiza ceea ce este trecător şi ceea ce este veşnic din clipele existenţei pământeşti. „Trecătorul”(nestatornicul din taina timpului, adică vremelnicul) era cu înţelepciune îndreptat şi cuprins în albia veşniciei. Aşa au trăit românii în istorie şi de aici minunea statorniciei româneşti în valurile vitrege ale istoriei.
Cu durere negrăită constat că regăsirea rădăcinilor româneşti ale existenţei de către generaţiile tinere alunecă tot mai des şi tot mai mult în derizoriu. Praznicile creştine, sărbătorile din popor (unele cu rădăcini de dinaintea încreştinării noastre, dar transfigurate apoi de Întruparea Domnului Hristos) sunt parcă destructurate sistematic, sunt golite de conţinutul transcendent (adică de sâmburele mai presus de timp şi de istorie şi care a generat şi „timpul românesc” şi istoria noastră creştină) şi aruncate în orizontul unui spirit de bâlci şi carnaval. Naşterea Domnului, Învierea Domnului şi alte praznice care, în dimensiunea creştină românească, suprimă distanţa dintre cer şi pământ, pe acesta din urmă şi viaţa omenească umplându-le de sens şi scoţându-le din orice provizorat, sunt reduse la spiritul de „supermarket”, de profit al pieţei.
Dragobetele, din sărbătoare a iubirii neprihănite, ce înalţă tinereţea în bucuria supremă de a fi, este transformat într-un jalnic concubinaj al desfrânării! Cine şi de ce o face? Cine sunt cei care dezbracă iubirea de sfinţenie şi o rezumă la instinctele unei discoteci?
Generaţiile vârstnice, datoare să vegheze ca duhul creştin românesc să nu moară în copiii noştri, se transformă în jalnici agenţi matrimoniali de o zi. Primarul – omul reper moral, intelectual şi gospodăresc al unei comunităţi, părintele fără veşminte preoţeşti al celor din „parohia”(primăria) ce i-a fost încredinţată – joacă rolul unui oficiator al unei iubiri şi căsătorii de probă! Normalizează, adică, alungarea lui Hristos din cetate! Domnule primar, oricare ai fi, aceasta este o blasfemie! O blasfemie împotriva lui Dumnezeu atunci când participi şi sapi la temelia instituţiei sacre a familiei creştine încheind căsătorii de o zi! Este o blasfemie împotriva neamului românesc, a identităţii sale exprimată şi în sărbătoarea Dragobetelui, atunci când sanctifici iubirea redusă la concubinajul de o noapte! Este o crudă blasfemie împotriva iubirii, căci iubirea singularizează pe om în rândul tuturor formelor de existenţă şi înveşniceşte comuniunea între doi tineri ! Te-ai gândit vreodată că cei doi tineri cărora le oficiezi curvia de o zi ar putea fi copiii sau nepoţii tăi?! Nu te cutremuri de judecata istoriei pe care o scoţi din devenirea românească şi creştinească de dragul a 30 de arginţi (adică voturi) ?!
Îmi pare că Primarului (cu majusculă) nu-i este îngăduit să devină primar (cu literă mică)! Oare n-ar trebui noi ca părinţi ai tinerilor să profităm de Dragobete şi petrecerea lor s-o transformăm într-o seară de taifas unde în loc de parodierea Tainei Cununiei să ne ascultăm unii pe alţii mărturisindu-ne povestea iubirii, taina îndrăgostirii. Să le povestim că neamul nostru românesc, de Dragobete, fetele şi băieţii se îmbrăcau în haine de sărbătoare şi în cete porneau cântând să caute primele flori de primăvară, simbol al înmuguririi iubirii întâia oară în sufletul unui adolescent. Că fetele strângeau ghiocei, viorele şi tămâioase pe care le puneau la icoane până la Sânziene când le aruncau în apele curgătoare pentru a le duce precum dorul duce inima celui îndrăgostit către cel drag. Şi că de Dragobete tinerii se adunau şi-şi făceau făgăduinţe sau chiar jurăminte de prietenie. Şi, mai mult, Dragobetele însemna şi aflarea perechii potrivite în lumea păcătoşilor, care începeau a-şi construi împreună cuiburile. În seara de Dragobete tinerii de azi ar putea afla că numele sărbătorii vine din spaţiul vechi slav în care „Glavo- Obretenia” desemna sărbătoarea „Aflării capului Sfântului Ioan Botezătorul”, şi, prin urmare, prietenia tinerilor trebuie să fie o mergere înaintea lui Hristos şi o pregătire a căsniciei în Calea Domnului, precum fusese misiunea Sfântului Ioan.
Domnule Primar, dacă noi, sarea pământului şi lumina acestei lumi, consimţim la gesturi care justifică imoralitatea şi desfrâul între tineri prin ideea de căsătorie de probă sau de o zi, atunci la ce va mai fi bună sarea dacă e stricată şi cum va mai lumina lumina devenită ea însăşi întuneric?!



Biroul de Presă al Episcopiei Devei şi Hunedoarei

vineri, 3 februarie 2012

VANATOAREA SI ACTUL SEXUAL



Am fost şi eu la vânătoare. Prima dată în viaţa mea. Cu toate că am crescut într-o cultură silvică, învăţând de la tata ce înseamnă respectul pentru sălbăticiunile pădurii şi pentru natură în general, niciodată nu am fost la vânătoare. Poate o să râdeţi şi pe bună dreptate. În 1960 am absolvit înaltele cursuri ale grădiniţei. Şi atunci am primit de la tata o carte.Cu dedicaţie. Se numeşte Biologia şi principiile culturii vânatului. Am citit-o abia peste 30 de ani de la cap la coadă, dar înca de pe vremea clasei I-a, datorita fotografiilor, am învăţat ce este un muflon, cum se numără anii cerbului,cum hibernează ursul, că pe nevasta cerbului nu o cheama caprioară ca în basmele lui Ispirescu, ci ciută şi multe altele. Paradoxal, la vânătoarea la care am fost invitat de un vânător de elită şi un prieten tare apropiat sufletului meu, Lucian Heiuş, nu am avut tresăriri legate de cartea de la tata. Totul în jur era atât de alb şi de fain şi oamenii atât de puşi pe glume şi relaxaţi, încât gandurile mele se duceau către cum să-mi protejez camera de filmat şi aparatul de fotografiat, ca să pot imortaliza cât mai mult din aventura vânătorii. La sfârşit s-a făcut un chef. Unul cu adevărat vânătoresc, cu multă (poate prea multă) ţuică fiartă. Şi atunci am avut o revelaţie. Între vânătoare şi actul sexual nu este nicio diferenţă. Zâmbiţi cumva ? N-aveţi de ce. Păi să vedeţi. Actul sexual are 3 faze. Preludiul, actul propriuzis şi postludiul.
Preludiul, adică ălea 30 de minute de milogeală, se regăsesc în vânătoare prin goană, cum zicea o bună prietenă. Trezeşte-te la 6 dimineaţa, îmbracă-te bine că e ger,fugi la maşină, fii punctual la întâlnirea cu ceilalţi şi hai la muncă. Ger de-ţi crapă dinţii,drum de 4X4, impinge de masini impotmolite, pantă de 70 de grade la picior, transpiraţie, gâfâieli,3-4 kilometri, zăpada de juma de metru,ajungi în ştand, tragi o ţuică fiartă la termos, bună şi încălzitoare şi după aia, ciocu mic. Taci şi asculţi, şi observi şi nu ai voie să te mişti. Sunt reguli, întocmai ca şi alea pe care femeia care urmează să te însoţească în paradisul plăcerilor le cere şi ea. Şi stai în ştand vreo două trei ore, timp în care vântul nu ştie că tu eşti acolo, şi dăi şi suflă şi-ţi îngheaţă tot ce ai ca organ şi vineeeeeeee în sfârşit momentul aşteptat. Adică orgasmul. Apare mistreţul. Feromonii sunt la culmea activării. Ocheşti şi adrenalina e la maxim. Simţi sângele clocotind.Şi tragi şi glonţul iese pe ţeavă şi se duce direct la ţintă. Şi vezi animalul cum cade şi eşti împlinit şi... gata orgasmul.Dar apoi, urmează greul. Postludiul, în care îţi plăteşti cu vârf şi îndesat cele câteva secunde de extaz.Vaiii, viaţa mea !!! Mergi la porc şi scoate-i ouăle, să nu se împută, leaga-i botul cu o funie şi cară-l tataie. 3-4 kilometri prin zăpadă sau prin noroaie trece-l pârâul şi udă-te la picioare şi tage de el până îţi ies ochii,uneori matahala are şi 200 de kg şi coboară-l la maşină şi beleşte-l şi bucăţeşte-l şi când eşti gata,după vreo 4 ore, epuizat, te uiţi în urmă şi te gândeşti dacă a meritat atâta efort pentru momentul culminant care se numeşte atât de simplu, orgasm. Unii zic că merită. Eu încă mă mai gândesc.

joi, 26 ianuarie 2012

CRONICA UNUI PROTEST ANUNŢAT
CHEMARE LA PROTESTE NAŢIONALE PENTRU ZIUA DE VINERI, 24 MAI 2013
Români, ieşiţi cu toţii în stradă! Ne-a ajuns cuţitul la os! Nu mai putem trăi aşa! E prea mult la cât poate poporul roman să înghită! Veniţi sa-i dăm jos pe cei care ne-au confiscat şi ultima urmă de demnitate! Veniţi sa-i cerem demisia unui preşedinte adormit, care îşi începe ziua de muncă la prânz şi care a făcut din Palatul Cotroceni un imens dormitor, un preşedinte care ne sfidează pe toţi şi care stă ascuns de mânia poporului sătul de un preşedinte care nu face nimic, în afară de a călători în străinătăţuri de unde vine plin de cadouri dar fără niciun rezultat pentru România. Un preşedinte care nu face altceva decât să întineze adevăratele valori ale liberalismului, făcându-i pe Brătieni să se învârtă în mormânt.
Pentru cei care vor manifesta la Cotroceni li se recomandă sloganuri precum :


CRIN ANTONESCU, MAI RĂU CA CEAUŞESCU! ANTONESCU CRIN, MAI BEA UN VIN PELIN! Înainte de consacratul IEŞI AFARA JAVRA ORDINARĂ! ,obligatoriu se va scanda SCOALA-TE, SCOALA-TE, PUTUROSULE! ANTONESCU CRIN, SA AI SOMNUL LIN! Asta ca nu cumva să iasa la uşa Cotrocenilor în pijama sau, mă rog, fără.
Să dăm jos guvernul iresponsabil care ne-a adus la sapă de lemn! Un guvern care nu şi-a ţinut nicio promisiune dintre cele făcute în campania electorală şi care îşi ascunde impotenţa, dând vina pe ticăloasa şi greaua moştenire lăsată de guvernul portocaliu. Nu s-au majorat pensiile, nu au crescut salariile bugetarilor, nu avem un sistem sanitar competitiv şi performant, nu avem o reformă reală a învăţământului, iar ministerul administraţiei şi internelor a devenit un adevărat circ. Să-l dăm jos pe primul ministru Victor Ponta, care nu poate depăşi în niciun fel postura de copilot, fiind doar o remorcă a tuturor comuniştilor care îşi vor înapoi banii pierduţi pe timpul guvernării Boc. O marionetă a bătrânilor din partid şi un manipulat al baronilor de tip Oprişan, Mazăre sau Dragnea. Pentru Palatul Victoria se vor scanda următoarele sloganuri:
PONTA ŞI AI LUI SĂ SE DUCĂ DRACULUI! PONTA VICTORAŞ, PLEACĂ, NU FII LAŞ! PONTA ŞI MINIŞTRII SUNT NIŞTE SINIŞTRI! Şi, obligatoriu, JOS COMUNISMUL!
Se vor striga sloganuri împotriva ministrului măscărici de interne Radu Mazăre, care a distrus tot ce mai era de distrus în poliţia română şi care a înlocuit jandarmeria cu trupele de elită Beretele Roşii, formate din virgine devotate până la moarte liderului lor. Nu se recomanda violentarea lor de niciun fel, existand pericolul real al unei contaminari venerice. De asemenea, revolteltele manifestanţilor se vor îndrepta împotriva înlocuirii revistei Pentru Patrie cu revista Playboy, ca organ central al ministerului. Recomandate pentru scandarile împotriva măscăricului sunt:
JOS CU BERETA, ÎNAPOI CAŞCHETA! MAZĂRE ŞI CURVELE LUI, SĂ SE DUCĂ DRACULUI!
De asemenea, se vor scanda lozinci împotriva ministrului muncii, Rovana Plumb, care a redus între timp şi amărâtul ăla de punct de pensie, din cauza moştenirii lăsate de bestiile portocalii, şi care prin campania de emancipare a femeii în politică, va trebui, datorită consecvenţei sale, sa ceară nevestei lui Crin sa-i sugereze acestuia, într-un moment intim, retragerea din funcţia pe care o deţine. Sunt recomandate următoarele lozinci:

TU ROVANA, NE-AI LUAT ŞI BLANA! ROVANA, ROVANA, NE-AI MÂNCAT ŞI SLANA! CU TINE, ROVANA PLUMB, AZI MÂNCAM NUMAI PORUMB!
Împotriva ministrului tineretului şi sportului, Bănicioiu, furnizor constant de minore pentru staff-ul partidului şi mai ales pentru primul ministru, cu ajutorul nemijlocit al consilierului său pe problem de tineret, fostul bişniţar Negoiţă, se vor striga de asemenea lozinci care să înfiereze moralitatea celor aflaţi la putere. Recomandări:
BĂNICIOIU - ADUCE ŞI PONTA REPRODUCE! BĂNICIOIU-FURNIZOR ESTE SPAIMA CURVELOR! BĂNICIOIU ŞI AI LUI, STĂPÂNII TROTUARULUI !
Adrian Nastase, ministru de externe cu largi influenţe în partid, va fi gratulat cu eternul slogan care i se potriveşte ca o mânuşă:
BOMBONEL ŞI CU AI LUI, SPAIMA PATRIMONIULUI! sau ADRIAN NĂSTASE, BRĂŢĂRILE ACASĂ !

Pentru ministrul Sănătăţii, recompensat pentru serviciile aduse in campanie, aliat de nădejde al oricărui partid care îl bagă în seamă, Dan Diaconescu, cel care a investit din banul public în dezvoltarea spitalelor de psihiatrie, îsi merită şi el sloganurile potrivite:
DIACONESCU VINOVAT, TEMBELISMUL DEZVOLTAT! DIACONESCU UMBLĂ-N ROLLS, NOI RĂMÂNEM TOT PE JOS! ŢINUTA LUI DE DE, ÎMBRĂCAT ÎN ZEGHE! DAN DIACONESCU, BUFON LA ANTONESCU !
Multe ar mai fi de anticipat, dar acesta este în mare scenariul care ar putea fi trăit de românii care vor mai apuca 2013. Poate ca actorii nu vor fi aceştia şi poate că partidul va fi altul şi poate că nu se va respecta data mitingului. Un lucru este sigur. Scandările vor fi aceleaşi iar nemulţumiţii de pe facebook vor avea prilejul de a se contrazice şi a-şi da cu părerea pe nişte biete taste, uzate de atata folosinţă inutilă. De ce toate acestea? Pentru ca mulţi români nu au înţeles ce este aceea criză mondială, mulţi nu au înţeles ce a însemnat pentru cineva aflat la putere gestionarea acestei crize iar cei mai mulţi s-au lăsat manipulaţi de politicul care este în toate, în noi şi-n cele ce mâine vor râde la soare.
Si acum, măi flăcăi, liber la înjurat. Hăiiiii, hăiiiiii !!!
Vladimir Brilinsky

sâmbătă, 18 decembrie 2010

INTERVIUL COMPLET LUAT DE CATRE EUGEN ISTODOR DE LA CATAVENCU



INTERVIUL COMPLET LUAT DE CATRE EUGEN ISTODOR DE LA CATAVENCU
Brilinsky: omul care apară cu bîta Sarmisegetuza


Categorii: Aici plecam de-acasa

reportaj sarmisegetuza“Mă cheamă Brilinsky, tatăl meu era huţul, adică se trăgea dintr-un neam de daci slavizaţi. În familia lui se vorbea şi un dialect ucrainean, tare melodios, pe care eu nu l-am asimilat din păcate. Mama însă este din Poplaca Sibiului, şi vorbesc doar limba ei adică româna cea cu radacinile adânc înfipte în limba dacă.”

Da, el este Brilinsky si pazeste Sarmisegetuza cu bîta de intruși și nesimțiți.

Istodor: de ce esti dac? cum de nu esti roman?

Brilinsky: Sunt dac pentru că prima mea amintire se leagă de sanctuarele de la Sarmisegetusa Regia acolo unde acum 50 de ani mă jucam, cu sora mea Nona, de-a Decebal şi Andrada. Amintirile sunt fascinante şi mi-au pus definitiv pecetea de dac pe frunte şi mai ales în suflet. Între timp părinţii au uitat de noi şi ne-au lăsat să ne jucăm în continuare, ceea ce fac şi astăzi . Sunt dac şi pentru că odată de mult în munţii Orăştiei l-am cunoscut pe doctorul Napoleon Săvescu cel care n-a avut de lucru şi a scris o carte NOI NU SUNTEM URMAŞII ROMEI, carte care a dat un ghiont serios istoricilor adormiţi de 300 de ani. Ne-am împrietenit repede şi aşa am rămas, prieteni şi slujitori ai istoriei dacilor. Roman nu pot să fiu pentru că nu cred în ruptul capului în romanizare. Nu pot să cred că în 165 de ani neocupând decât o mică parte din Dacia, romanii ne-au învăţat să ne spălăm şi să vorbim şi să facem copii care s-au numit români, iar pe evrei nu i-au învăţat nimic în 500 de ani de ocupaţie totală şi severă. Şi cu toate că îi consider pe romani cotropitorii Daciei apreciez istoria şi cultura romană la adevărata ei dimensiune.

DSCF0391Istodor: ai urechea lipita de cap sau nu?
Brilinsky: Fireşte că şi urechile mele sunt lipite de cap, că dacă erau lipite de picior nu eram dac, ci klingonian. În schimb, lobul urechii este lipit corespunzător pentru a primi certificatul de dac. Lăsând gluma la oparte, chestia cu urechea lipită nu are la bază un studiu genetic, ea fiind mai mult rodul imaginaţiei românilor care au învăţat de la Şcoala Ardeleană că ne tragem din daci şi din romani.

Istodor: ce inseamna civilizatia daca pentru tine?

Brilinsky: Izvoarele istorice legate de civilizaţia dacă sunt putine. Dintre cele scrise s-au pierdut multe, unele au fost distruse intenţionat, altele ciordite şi depozitate prin pivniţele oculte ale celor ce controlează istoria întregii Europe. Descoperirile arheologice sistematice nu depăţesc în Munţii Şurianu mai mult de 5 procente din întreaga suprafaţă. În această penurie de informaţie civilizaţia dacă este departe de aş fi dezvăluit toate secretele. Cu toată această puţinătate, nu se poate ca orice om onest şi de bună credinţă să nu observe o fascinantă lume plină de mistere. Uitaţi-vă la toate acele aliniamente de piatră pe care astăzi le numim sanctuare. Cu toate interpretările date de specialiştii în materie, multe dintre ele contrazicându-se, este greu de descifrat la ce foloseau şi cum se înţelegeau dacii cu ele. Dacă la Ulpia Traiana se cunoaşte rolul fiecărei pietre descoperite, aici mulţi se scarpină la ceafă atunci când trebuie să dea un verdict. De ce era nevoie ca Sarmisegetusa Regia capitala regilor daci să fie apărată de atâtea cetăţi şi fortificaţii pe o rază de mai bine de 20 de kilometrii. Pentru că acolo în inima munţilor,dacii îşi ascundeau cele două lucruri de preţ pe care le aveau. Aurul şi spiritualitatea, bogăţia şi credinţa, lucrurile care îi făceau pe daci creatorii unei civilizaţii rivale cu cea romană sau greacă. Aceste două lucruri de preţ au fost de fapt ţinta cotropitorilor romani care erau stânjeniţi de evoluţia spirituală şi economică a dacilor.

Istodor: ai vreun obiect de pe vremea aceea? ce simbolizeaza?
Brilinsky: Obiectele de pe vremea aceea stau de obicei în muzee şi în expoziţii. Acolo este locul lor. Am însă în garaj o plintă de calcar foarte frumoasă pe care am salvat-o din cupa unui excavator care amenaja cursul râului Ponor. Cu mare scandal şi cu multă sudoare am reuţit să punem mana pe ea şi aştept ca cineva să vină să o ia şi să-i găsească locul cel mai potrivit. Are vreo 300 de kilograme şi este cam grea pentru comozii care după modelul muieţi îs posmagii ar vrea-o adusa direct in vitrina muzeului. Ea este o componentă a unui sanctuar de regulă patrulater şi cu toate că am anunţat vestite minţi luminate care studiază arheologia sacră în mod ştiinţific, nimeni nu s-a obosit să caute şi sanctuarul din care această plintă făcea parte.

Istodor: dormi ca om modern sau ca dac?
Brilinsky: Dorm modern, în pat, cu cearceaf şi pernă dar visez la daci. Visez că odată şi odată secretele dacilor vor ieşi la lumină. Visez că cei din Ministerul culturii se vor trezi din somnul cel de moarte de 20 de ani şi vor pune umărul ca Sarmisegetusa să strălucească din nou ca acum 2000 de ani. Şi mai visez că cei care vin acolo în inima Daciei vor învăţa că Sarmisegetusa nu este nici Vama Veche ca loc de plajă şi destrăbălare, nici un depozit de pietre care trebuie neapărat încălecate sparte şi duse acasă, nici loc de aruncat gunoaie, ci ea este un loc unic în lume care înainte de toate trebuie respectat şi nu batjocorit.
Istodor: ai salas de dac in sarmisezetuza?

Brilinsky: In Sarmisegetusa au sălaş doar zeii daci. Acolo merg doar să privesc, să înţeleg, să povestesc celor care au timp să mă asculte despre fascinanta lume a dacilor, să dau jos nemernicii de pe soarele de andezit, să tai copacii care cad pe monumente, să strâng gunoaiele lăsate de nesimţiţi, să caut turişti rătăciţi, şi să explic femeilor goale la minte şi la trup care stau crăcănate prin sanctuare că stau degeaba pentru că niciun zeu dac nu le va fecunda vreodată să le cadorisească cu vreun prunc sfânt.La Sarmisegetusa are sălaş doar sufletul meu păcătos suflet care va rămâne acolo pentru totdeauna.

Istodor: care-s valorile tale omenesti, care erau cele dace?

Brilinsky: Sunt un om plin de defecte, dar unul care nu suporta minciuna, fariseismul, prostia şi răutatea. Principiul meu în viaţă este acela că atunci când pot să fac ceva, fac. Nu cunosc nicio persoană care să-mi fi cerut ajutorul şi să nu-l fi primit cu vârf şi îndesat. Am prieteni cu duiumul dar şi duşmani pe măsură. Dacă este să vorbim despre daci atunci pot să spun foarte simplu că virtutea s-a născut în Dacia. Povestea aia cu stârpitul viilor de către Burebista, din filmul lui Vitanidis are un sâmbure de adevăr. Reforma lui Deceneu, marele preot, a fost cea care a îndemnat poporul dac la cumpătare, la apropiere de divinitate, la o viaţă decentă dar demnă. Vârful de lance al acestei reforme a fost de fapt înlăturarea fricii faţă de moarte. Dacii nu se temeau de moarte şi asta îi făcea de temut în faţa oricărui duşman. Jocul ăsta dintre viaţă şi moarte îl găsim şi astăzi în satele de tip risipit de pe coastele Şurianului. Veniţi să vedeţi bocitoare la naştere, la fel cum veţi vedea chiote şi jocuri cu falusuri făcute din prosoape sau din lemn la priveghi.

Istodor: dacii credeau in extraterestrii? tu crezi?

Brilinsky: Greu de zis. Ei credeau mai degrabă în nemurirea sufletului. Însă nu puţini sunt aceia, mai ales vizionari de profesie, care nu pot să explice transportarea blocurilor de piatră cu care s-au costruit sanctuarele şi zidurile, altfel decât cu ajutorul extratereştrilor. Acele blocuri au fost aduse din carierele de la Măgura Călanului şi Deva, cam 50-60 de kilometri şi cântăresc până la 3000 de kilograme una. Eu nu sunt un fan UFO cu toate că am reuşit să fotografiez, fără să vreau, un flyng rod, un soi de obiect zburător, ca un fel de antenă de televizor,care nu se vede cu ochiul liber şi despre care ufologi celebri zic că ar fi microcipuri care stochează informaţii. Şi culmea coincidenţei, l-am prins la cetatea dacică de la Ardeu. Stau de multe ori şi privesc la poza aia şi îmi pun o mie de întrebări, da nu capăt niciun răspuns.

Istodor: dacii credeau in vreun dumnezeu? tu in care crezi?
Brilinsky: Dacii îl aveau pe Zamolxe cu certitudine. Ăla era tata lor. Unii istorici mai pomenesc şi de Bendis un fel de Artemis a dacilor, sau de Gebeleizis un fel de Hefaistos. Eu cred în Dumnezeul la care mama m-a dus să mă boteze. Cred în el şi nu mă dau în vânt după întoarcerea la Zamolxianism a poporului român aşa cum propovăduiesc unii.

Istodor: dacii iubeau? Cum iubeau? cum iubesti tu?
Brilinsky: Vai de viaţa mea ! Asta-i cea mai grea întrebare la care trebuie să răspund. Cum sărăcia să nu iubească? Şi încă cum. Dacii erau poligami şi eu de aia îi iubesc aşa de mult. De multe ori, când urcau în ceruri la Zamolxe, dacul îşi lua cu el şi soţia favorită care pleca de bună voie fără boceli şi lamentări, cu bucurie chiar, că ea a fost cea aleasă. Dacii erau iubăreţi nevoie mare. Iubeau cu patimă şi cu foc în suflet şi călcâie. Dacă aş şti că nevasta mea care este mândră de mine nevoie mare, nu citeşte Caţavencu, v-aş spune şi cum iubesc eu. Da nu mă risc să mănânc supa rece până la sfârşitul zilelor. Atâta doar că şi eu iubesc ca dacii.

Istodor: cum era viata daca, viata de fiecare zi, cum este a ta?
Brilinsky: Foarte grea. Munceau pe rupte, chiar şi cei mai înstăriţi. Nu aveau timp de concedii la Roma. Ca să fie puternici şi de temut trbuiau să muncească, să scoată aurul de la Săcărâmb şi de la Roşia Montană, să construiască cetăţi, să vorbească cu cerul şi cu stelele, să facă plozi iar când nu munceau iubeau sau mergeau la război să-şi apere glia. Grea viaţă. Şi nici nu am vreme din pricina asta să-mi trăiesc propria mea viaţă. Aşa grăia Nichita Stănescu în elegia a şaptea. Ăsta sunt eu. Viaţa mea se împarte foarte simplu, între Sarmisegetusa şi Sarmisegetusa. Când nu sunt acolo, tot acolo sunt. În rest practic bletemat de frumoasa meserie de jurnalist liber (încă),
Mai sădesc câte o carte, mai iubesc câte un pom, mai citesc câte o femeie şi trece timpul.

Istodor: pazesti cu bita sarmisegetuza? de ce?
Brilinsky: Pentru că nu o păzeşte nimeni şi cineva trebuie să o facă. Bâta are dublu rol. Scarpină spinările imbecililor şi mă ajută să merg mai uşor. Îi iubesc din tot sufletul meu pe cei care vin la Sarmisegetusa cu inima deschisă cu dorinţa de aşi vedea certificatul de naştere, îi ajut îi ghidez le dau câte o ţuică la plecare dar credeţi-mă, nu pot sta nepăsător când văd sfidarea unora faţă de monumente. Un blitz pe zâmbetul Giocondei de la Luvru nu contează, dar 1000 de blitzuri o deteriorează cu siguranţă. Aşa este şi cu pietrele de la Sarmisegetusa. Că se suie un idiot pe soarele de andezit să-şi caute energia,(de parcă nu ar putea găsi acea energie lângă el), nu-i bai, că e piatră şi e tare. Dar dacă 1000 de netrebnici îl călăresc se sparge, că şi piatra aia are o viaţă. Acum încă nu ştim precis cu ce se mânca Soarele de andezit şi dacă el nu va fi protejat, încet, încet sub tălpile nesimţiţilor va dispărea cu totul fără să-i descoperim secretele.Şi de aia stau cu bâta acolo şi îl păzesc. Şi stand sprijinit în bâtă văd cum înfloreşte în România o profesie care în plină criză pare să fie foarte profitabilă. Mesria de guru. Vin tot felul de grupuri, toate conduse de un lider mai mult sau mai puţin spiritual. Se roagă se închină aprind lumânări le lasă în plata domnului şi pleacă. Anul următor din acelaşi grup se rup câţiva care îşi fac şi ei alte grupuri unde devin guru cu o ideologie deviantă şi trai neneacă. Cotizaţii, donaţii, peşcheşuri luate de la credincioşii naivi rotunjesc conturile acestor vânzători de iluzii.
Istodor: nu esti nebun?
Brilinsky: Ba da sunt nebun. Măcar eu recunosc asta. Nu ca alţii. Duşmanul meu de moarte Mihai Tatulici spunea că poţi fi un bun profesionist dacă eşti nebun de legat, dacă îţi paradeşti familia, prietenii şi sănătatea şi dacă nu te temi de nimic. Păi dacă mă uit bine în buletin eu am notă maximă la toate categoriile astea. Mi se spune încă din copilărie Nunu nebunu, de familie şi prieteni nu mai vorbim pentru că ei sunt doar pe hârtie, sănătatea mea stă la mâna doftorilor iar de temut nu ma tem de nimic, nici măcar de moarte. Poate un pic de suferinţă dar nu sunt sigur.

Istodor: nu esti luat la misto de prieteni: uite-l pe ala venit din istorie

Brilinsky: Prietenii adevăraţi nu mă iau la mişto. Unii chiar mă încurajează. Alţii chiar mă ajută, alţii care nu vibrează la ideile mele dar tot prieteni îmi sunt, încearcă să mă tempereze, dar fără să mă ia la mişto. Veneticii, impostorii şi duşmanii, da, mă iau în băşcălie. Unii scriu, alţii vorbesc, alţii scriu pe facebook sau pe bloguri gogoriţe sau delaţiuni greţoase la adrea mea. Le dau pace doar pentru că nu au curajul să ne confruntăm în direct şi se ascund fie sub pseudonime fie sub fuste. Când eu spuneam prin 98 că există şerpişori de aur în Munţii Orăştiei( aşa le zicea pe atunci la brăţările de aur) istorici de vază ai României mă catalogau ca protocronist sau dacoman sau fan a lui Săvescu. Cum că dacii nu prelucrau aur. Aia era deviza lor. Atât învăţaseră atât erau în stare să transmită mai departe. Aşa grăita până şi ilustrul dirijor al Ministerului Culturii Iorgulescu atunci când a dat nas în nas cu şarpele de aur. Azi nu te poţi (băşi) mişca de istorici sau arheologi care, brusc, peste noapte, au devenit specialişti în aurul dacic. Aur descoperit nu de ei ci de braconieri şi recuperat pe spinarea obidită a contribuabilului român.