CRONICA UNUI PROTEST ANUNŢAT
CHEMARE LA PROTESTE NAŢIONALE PENTRU ZIUA DE VINERI, 24 MAI 2013
Români, ieşiţi cu toţii în stradă! Ne-a ajuns cuţitul la os! Nu mai putem trăi aşa! E prea mult la cât poate poporul roman să înghită! Veniţi sa-i dăm jos pe cei care ne-au confiscat şi ultima urmă de demnitate! Veniţi sa-i cerem demisia unui preşedinte adormit, care îşi începe ziua de muncă la prânz şi care a făcut din Palatul Cotroceni un imens dormitor, un preşedinte care ne sfidează pe toţi şi care stă ascuns de mânia poporului sătul de un preşedinte care nu face nimic, în afară de a călători în străinătăţuri de unde vine plin de cadouri dar fără niciun rezultat pentru România. Un preşedinte care nu face altceva decât să întineze adevăratele valori ale liberalismului, făcându-i pe Brătieni să se învârtă în mormânt.
Pentru cei care vor manifesta la Cotroceni li se recomandă sloganuri precum :


CRIN ANTONESCU, MAI RĂU CA CEAUŞESCU! ANTONESCU CRIN, MAI BEA UN VIN PELIN! Înainte de consacratul IEŞI AFARA JAVRA ORDINARĂ! ,obligatoriu se va scanda SCOALA-TE, SCOALA-TE, PUTUROSULE! ANTONESCU CRIN, SA AI SOMNUL LIN! Asta ca nu cumva să iasa la uşa Cotrocenilor în pijama sau, mă rog, fără.
Să dăm jos guvernul iresponsabil care ne-a adus la sapă de lemn! Un guvern care nu şi-a ţinut nicio promisiune dintre cele făcute în campania electorală şi care îşi ascunde impotenţa, dând vina pe ticăloasa şi greaua moştenire lăsată de guvernul portocaliu. Nu s-au majorat pensiile, nu au crescut salariile bugetarilor, nu avem un sistem sanitar competitiv şi performant, nu avem o reformă reală a învăţământului, iar ministerul administraţiei şi internelor a devenit un adevărat circ. Să-l dăm jos pe primul ministru Victor Ponta, care nu poate depăşi în niciun fel postura de copilot, fiind doar o remorcă a tuturor comuniştilor care îşi vor înapoi banii pierduţi pe timpul guvernării Boc. O marionetă a bătrânilor din partid şi un manipulat al baronilor de tip Oprişan, Mazăre sau Dragnea. Pentru Palatul Victoria se vor scanda următoarele sloganuri:
PONTA ŞI AI LUI SĂ SE DUCĂ DRACULUI! PONTA VICTORAŞ, PLEACĂ, NU FII LAŞ! PONTA ŞI MINIŞTRII SUNT NIŞTE SINIŞTRI! Şi, obligatoriu, JOS COMUNISMUL!
Se vor striga sloganuri împotriva ministrului măscărici de interne Radu Mazăre, care a distrus tot ce mai era de distrus în poliţia română şi care a înlocuit jandarmeria cu trupele de elită Beretele Roşii, formate din virgine devotate până la moarte liderului lor. Nu se recomanda violentarea lor de niciun fel, existand pericolul real al unei contaminari venerice. De asemenea, revolteltele manifestanţilor se vor îndrepta împotriva înlocuirii revistei Pentru Patrie cu revista Playboy, ca organ central al ministerului. Recomandate pentru scandarile împotriva măscăricului sunt:
JOS CU BERETA, ÎNAPOI CAŞCHETA! MAZĂRE ŞI CURVELE LUI, SĂ SE DUCĂ DRACULUI!
De asemenea, se vor scanda lozinci împotriva ministrului muncii, Rovana Plumb, care a redus între timp şi amărâtul ăla de punct de pensie, din cauza moştenirii lăsate de bestiile portocalii, şi care prin campania de emancipare a femeii în politică, va trebui, datorită consecvenţei sale, sa ceară nevestei lui Crin sa-i sugereze acestuia, într-un moment intim, retragerea din funcţia pe care o deţine. Sunt recomandate următoarele lozinci:

TU ROVANA, NE-AI LUAT ŞI BLANA! ROVANA, ROVANA, NE-AI MÂNCAT ŞI SLANA! CU TINE, ROVANA PLUMB, AZI MÂNCAM NUMAI PORUMB!
Împotriva ministrului tineretului şi sportului, Bănicioiu, furnizor constant de minore pentru staff-ul partidului şi mai ales pentru primul ministru, cu ajutorul nemijlocit al consilierului său pe problem de tineret, fostul bişniţar Negoiţă, se vor striga de asemenea lozinci care să înfiereze moralitatea celor aflaţi la putere. Recomandări:
BĂNICIOIU - ADUCE ŞI PONTA REPRODUCE! BĂNICIOIU-FURNIZOR ESTE SPAIMA CURVELOR! BĂNICIOIU ŞI AI LUI, STĂPÂNII TROTUARULUI !
Adrian Nastase, ministru de externe cu largi influenţe în partid, va fi gratulat cu eternul slogan care i se potriveşte ca o mânuşă:
BOMBONEL ŞI CU AI LUI, SPAIMA PATRIMONIULUI! sau ADRIAN NĂSTASE, BRĂŢĂRILE ACASĂ !

Pentru ministrul Sănătăţii, recompensat pentru serviciile aduse in campanie, aliat de nădejde al oricărui partid care îl bagă în seamă, Dan Diaconescu, cel care a investit din banul public în dezvoltarea spitalelor de psihiatrie, îsi merită şi el sloganurile potrivite:
DIACONESCU VINOVAT, TEMBELISMUL DEZVOLTAT! DIACONESCU UMBLĂ-N ROLLS, NOI RĂMÂNEM TOT PE JOS! ŢINUTA LUI DE DE, ÎMBRĂCAT ÎN ZEGHE! DAN DIACONESCU, BUFON LA ANTONESCU !
Multe ar mai fi de anticipat, dar acesta este în mare scenariul care ar putea fi trăit de românii care vor mai apuca 2013. Poate ca actorii nu vor fi aceştia şi poate că partidul va fi altul şi poate că nu se va respecta data mitingului. Un lucru este sigur. Scandările vor fi aceleaşi iar nemulţumiţii de pe facebook vor avea prilejul de a se contrazice şi a-şi da cu părerea pe nişte biete taste, uzate de atata folosinţă inutilă. De ce toate acestea? Pentru ca mulţi români nu au înţeles ce este aceea criză mondială, mulţi nu au înţeles ce a însemnat pentru cineva aflat la putere gestionarea acestei crize iar cei mai mulţi s-au lăsat manipulaţi de politicul care este în toate, în noi şi-n cele ce mâine vor râde la soare.
Si acum, măi flăcăi, liber la înjurat. Hăiiiii, hăiiiiii !!!
Vladimir Brilinsky

INTERVIUL COMPLET LUAT DE CATRE EUGEN ISTODOR DE LA CATAVENCU

INTERVIUL COMPLET LUAT DE CATRE EUGEN ISTODOR DE LA CATAVENCU
Brilinsky: omul care apară cu bîta Sarmisegetuza


Categorii: Aici plecam de-acasa

reportaj sarmisegetuza“Mă cheamă Brilinsky, tatăl meu era huţul, adică se trăgea dintr-un neam de daci slavizaţi. În familia lui se vorbea şi un dialect ucrainean, tare melodios, pe care eu nu l-am asimilat din păcate. Mama însă este din Poplaca Sibiului, şi vorbesc doar limba ei adică româna cea cu radacinile adânc înfipte în limba dacă.”

Da, el este Brilinsky si pazeste Sarmisegetuza cu bîta de intruși și nesimțiți.

Istodor: de ce esti dac? cum de nu esti roman?

Brilinsky: Sunt dac pentru că prima mea amintire se leagă de sanctuarele de la Sarmisegetusa Regia acolo unde acum 50 de ani mă jucam, cu sora mea Nona, de-a Decebal şi Andrada. Amintirile sunt fascinante şi mi-au pus definitiv pecetea de dac pe frunte şi mai ales în suflet. Între timp părinţii au uitat de noi şi ne-au lăsat să ne jucăm în continuare, ceea ce fac şi astăzi . Sunt dac şi pentru că odată de mult în munţii Orăştiei l-am cunoscut pe doctorul Napoleon Săvescu cel care n-a avut de lucru şi a scris o carte NOI NU SUNTEM URMAŞII ROMEI, carte care a dat un ghiont serios istoricilor adormiţi de 300 de ani. Ne-am împrietenit repede şi aşa am rămas, prieteni şi slujitori ai istoriei dacilor. Roman nu pot să fiu pentru că nu cred în ruptul capului în romanizare. Nu pot să cred că în 165 de ani neocupând decât o mică parte din Dacia, romanii ne-au învăţat să ne spălăm şi să vorbim şi să facem copii care s-au numit români, iar pe evrei nu i-au învăţat nimic în 500 de ani de ocupaţie totală şi severă. Şi cu toate că îi consider pe romani cotropitorii Daciei apreciez istoria şi cultura romană la adevărata ei dimensiune.

DSCF0391Istodor: ai urechea lipita de cap sau nu?
Brilinsky: Fireşte că şi urechile mele sunt lipite de cap, că dacă erau lipite de picior nu eram dac, ci klingonian. În schimb, lobul urechii este lipit corespunzător pentru a primi certificatul de dac. Lăsând gluma la oparte, chestia cu urechea lipită nu are la bază un studiu genetic, ea fiind mai mult rodul imaginaţiei românilor care au învăţat de la Şcoala Ardeleană că ne tragem din daci şi din romani.

Istodor: ce inseamna civilizatia daca pentru tine?

Brilinsky: Izvoarele istorice legate de civilizaţia dacă sunt putine. Dintre cele scrise s-au pierdut multe, unele au fost distruse intenţionat, altele ciordite şi depozitate prin pivniţele oculte ale celor ce controlează istoria întregii Europe. Descoperirile arheologice sistematice nu depăţesc în Munţii Şurianu mai mult de 5 procente din întreaga suprafaţă. În această penurie de informaţie civilizaţia dacă este departe de aş fi dezvăluit toate secretele. Cu toată această puţinătate, nu se poate ca orice om onest şi de bună credinţă să nu observe o fascinantă lume plină de mistere. Uitaţi-vă la toate acele aliniamente de piatră pe care astăzi le numim sanctuare. Cu toate interpretările date de specialiştii în materie, multe dintre ele contrazicându-se, este greu de descifrat la ce foloseau şi cum se înţelegeau dacii cu ele. Dacă la Ulpia Traiana se cunoaşte rolul fiecărei pietre descoperite, aici mulţi se scarpină la ceafă atunci când trebuie să dea un verdict. De ce era nevoie ca Sarmisegetusa Regia capitala regilor daci să fie apărată de atâtea cetăţi şi fortificaţii pe o rază de mai bine de 20 de kilometrii. Pentru că acolo în inima munţilor,dacii îşi ascundeau cele două lucruri de preţ pe care le aveau. Aurul şi spiritualitatea, bogăţia şi credinţa, lucrurile care îi făceau pe daci creatorii unei civilizaţii rivale cu cea romană sau greacă. Aceste două lucruri de preţ au fost de fapt ţinta cotropitorilor romani care erau stânjeniţi de evoluţia spirituală şi economică a dacilor.

Istodor: ai vreun obiect de pe vremea aceea? ce simbolizeaza?
Brilinsky: Obiectele de pe vremea aceea stau de obicei în muzee şi în expoziţii. Acolo este locul lor. Am însă în garaj o plintă de calcar foarte frumoasă pe care am salvat-o din cupa unui excavator care amenaja cursul râului Ponor. Cu mare scandal şi cu multă sudoare am reuţit să punem mana pe ea şi aştept ca cineva să vină să o ia şi să-i găsească locul cel mai potrivit. Are vreo 300 de kilograme şi este cam grea pentru comozii care după modelul muieţi îs posmagii ar vrea-o adusa direct in vitrina muzeului. Ea este o componentă a unui sanctuar de regulă patrulater şi cu toate că am anunţat vestite minţi luminate care studiază arheologia sacră în mod ştiinţific, nimeni nu s-a obosit să caute şi sanctuarul din care această plintă făcea parte.

Istodor: dormi ca om modern sau ca dac?
Brilinsky: Dorm modern, în pat, cu cearceaf şi pernă dar visez la daci. Visez că odată şi odată secretele dacilor vor ieşi la lumină. Visez că cei din Ministerul culturii se vor trezi din somnul cel de moarte de 20 de ani şi vor pune umărul ca Sarmisegetusa să strălucească din nou ca acum 2000 de ani. Şi mai visez că cei care vin acolo în inima Daciei vor învăţa că Sarmisegetusa nu este nici Vama Veche ca loc de plajă şi destrăbălare, nici un depozit de pietre care trebuie neapărat încălecate sparte şi duse acasă, nici loc de aruncat gunoaie, ci ea este un loc unic în lume care înainte de toate trebuie respectat şi nu batjocorit.
Istodor: ai salas de dac in sarmisezetuza?

Brilinsky: In Sarmisegetusa au sălaş doar zeii daci. Acolo merg doar să privesc, să înţeleg, să povestesc celor care au timp să mă asculte despre fascinanta lume a dacilor, să dau jos nemernicii de pe soarele de andezit, să tai copacii care cad pe monumente, să strâng gunoaiele lăsate de nesimţiţi, să caut turişti rătăciţi, şi să explic femeilor goale la minte şi la trup care stau crăcănate prin sanctuare că stau degeaba pentru că niciun zeu dac nu le va fecunda vreodată să le cadorisească cu vreun prunc sfânt.La Sarmisegetusa are sălaş doar sufletul meu păcătos suflet care va rămâne acolo pentru totdeauna.

Istodor: care-s valorile tale omenesti, care erau cele dace?

Brilinsky: Sunt un om plin de defecte, dar unul care nu suporta minciuna, fariseismul, prostia şi răutatea. Principiul meu în viaţă este acela că atunci când pot să fac ceva, fac. Nu cunosc nicio persoană care să-mi fi cerut ajutorul şi să nu-l fi primit cu vârf şi îndesat. Am prieteni cu duiumul dar şi duşmani pe măsură. Dacă este să vorbim despre daci atunci pot să spun foarte simplu că virtutea s-a născut în Dacia. Povestea aia cu stârpitul viilor de către Burebista, din filmul lui Vitanidis are un sâmbure de adevăr. Reforma lui Deceneu, marele preot, a fost cea care a îndemnat poporul dac la cumpătare, la apropiere de divinitate, la o viaţă decentă dar demnă. Vârful de lance al acestei reforme a fost de fapt înlăturarea fricii faţă de moarte. Dacii nu se temeau de moarte şi asta îi făcea de temut în faţa oricărui duşman. Jocul ăsta dintre viaţă şi moarte îl găsim şi astăzi în satele de tip risipit de pe coastele Şurianului. Veniţi să vedeţi bocitoare la naştere, la fel cum veţi vedea chiote şi jocuri cu falusuri făcute din prosoape sau din lemn la priveghi.

Istodor: dacii credeau in extraterestrii? tu crezi?

Brilinsky: Greu de zis. Ei credeau mai degrabă în nemurirea sufletului. Însă nu puţini sunt aceia, mai ales vizionari de profesie, care nu pot să explice transportarea blocurilor de piatră cu care s-au costruit sanctuarele şi zidurile, altfel decât cu ajutorul extratereştrilor. Acele blocuri au fost aduse din carierele de la Măgura Călanului şi Deva, cam 50-60 de kilometri şi cântăresc până la 3000 de kilograme una. Eu nu sunt un fan UFO cu toate că am reuşit să fotografiez, fără să vreau, un flyng rod, un soi de obiect zburător, ca un fel de antenă de televizor,care nu se vede cu ochiul liber şi despre care ufologi celebri zic că ar fi microcipuri care stochează informaţii. Şi culmea coincidenţei, l-am prins la cetatea dacică de la Ardeu. Stau de multe ori şi privesc la poza aia şi îmi pun o mie de întrebări, da nu capăt niciun răspuns.

Istodor: dacii credeau in vreun dumnezeu? tu in care crezi?
Brilinsky: Dacii îl aveau pe Zamolxe cu certitudine. Ăla era tata lor. Unii istorici mai pomenesc şi de Bendis un fel de Artemis a dacilor, sau de Gebeleizis un fel de Hefaistos. Eu cred în Dumnezeul la care mama m-a dus să mă boteze. Cred în el şi nu mă dau în vânt după întoarcerea la Zamolxianism a poporului român aşa cum propovăduiesc unii.

Istodor: dacii iubeau? Cum iubeau? cum iubesti tu?
Brilinsky: Vai de viaţa mea ! Asta-i cea mai grea întrebare la care trebuie să răspund. Cum sărăcia să nu iubească? Şi încă cum. Dacii erau poligami şi eu de aia îi iubesc aşa de mult. De multe ori, când urcau în ceruri la Zamolxe, dacul îşi lua cu el şi soţia favorită care pleca de bună voie fără boceli şi lamentări, cu bucurie chiar, că ea a fost cea aleasă. Dacii erau iubăreţi nevoie mare. Iubeau cu patimă şi cu foc în suflet şi călcâie. Dacă aş şti că nevasta mea care este mândră de mine nevoie mare, nu citeşte Caţavencu, v-aş spune şi cum iubesc eu. Da nu mă risc să mănânc supa rece până la sfârşitul zilelor. Atâta doar că şi eu iubesc ca dacii.

Istodor: cum era viata daca, viata de fiecare zi, cum este a ta?
Brilinsky: Foarte grea. Munceau pe rupte, chiar şi cei mai înstăriţi. Nu aveau timp de concedii la Roma. Ca să fie puternici şi de temut trbuiau să muncească, să scoată aurul de la Săcărâmb şi de la Roşia Montană, să construiască cetăţi, să vorbească cu cerul şi cu stelele, să facă plozi iar când nu munceau iubeau sau mergeau la război să-şi apere glia. Grea viaţă. Şi nici nu am vreme din pricina asta să-mi trăiesc propria mea viaţă. Aşa grăia Nichita Stănescu în elegia a şaptea. Ăsta sunt eu. Viaţa mea se împarte foarte simplu, între Sarmisegetusa şi Sarmisegetusa. Când nu sunt acolo, tot acolo sunt. În rest practic bletemat de frumoasa meserie de jurnalist liber (încă),
Mai sădesc câte o carte, mai iubesc câte un pom, mai citesc câte o femeie şi trece timpul.

Istodor: pazesti cu bita sarmisegetuza? de ce?
Brilinsky: Pentru că nu o păzeşte nimeni şi cineva trebuie să o facă. Bâta are dublu rol. Scarpină spinările imbecililor şi mă ajută să merg mai uşor. Îi iubesc din tot sufletul meu pe cei care vin la Sarmisegetusa cu inima deschisă cu dorinţa de aşi vedea certificatul de naştere, îi ajut îi ghidez le dau câte o ţuică la plecare dar credeţi-mă, nu pot sta nepăsător când văd sfidarea unora faţă de monumente. Un blitz pe zâmbetul Giocondei de la Luvru nu contează, dar 1000 de blitzuri o deteriorează cu siguranţă. Aşa este şi cu pietrele de la Sarmisegetusa. Că se suie un idiot pe soarele de andezit să-şi caute energia,(de parcă nu ar putea găsi acea energie lângă el), nu-i bai, că e piatră şi e tare. Dar dacă 1000 de netrebnici îl călăresc se sparge, că şi piatra aia are o viaţă. Acum încă nu ştim precis cu ce se mânca Soarele de andezit şi dacă el nu va fi protejat, încet, încet sub tălpile nesimţiţilor va dispărea cu totul fără să-i descoperim secretele.Şi de aia stau cu bâta acolo şi îl păzesc. Şi stand sprijinit în bâtă văd cum înfloreşte în România o profesie care în plină criză pare să fie foarte profitabilă. Mesria de guru. Vin tot felul de grupuri, toate conduse de un lider mai mult sau mai puţin spiritual. Se roagă se închină aprind lumânări le lasă în plata domnului şi pleacă. Anul următor din acelaşi grup se rup câţiva care îşi fac şi ei alte grupuri unde devin guru cu o ideologie deviantă şi trai neneacă. Cotizaţii, donaţii, peşcheşuri luate de la credincioşii naivi rotunjesc conturile acestor vânzători de iluzii.
Istodor: nu esti nebun?
Brilinsky: Ba da sunt nebun. Măcar eu recunosc asta. Nu ca alţii. Duşmanul meu de moarte Mihai Tatulici spunea că poţi fi un bun profesionist dacă eşti nebun de legat, dacă îţi paradeşti familia, prietenii şi sănătatea şi dacă nu te temi de nimic. Păi dacă mă uit bine în buletin eu am notă maximă la toate categoriile astea. Mi se spune încă din copilărie Nunu nebunu, de familie şi prieteni nu mai vorbim pentru că ei sunt doar pe hârtie, sănătatea mea stă la mâna doftorilor iar de temut nu ma tem de nimic, nici măcar de moarte. Poate un pic de suferinţă dar nu sunt sigur.

Istodor: nu esti luat la misto de prieteni: uite-l pe ala venit din istorie

Brilinsky: Prietenii adevăraţi nu mă iau la mişto. Unii chiar mă încurajează. Alţii chiar mă ajută, alţii care nu vibrează la ideile mele dar tot prieteni îmi sunt, încearcă să mă tempereze, dar fără să mă ia la mişto. Veneticii, impostorii şi duşmanii, da, mă iau în băşcălie. Unii scriu, alţii vorbesc, alţii scriu pe facebook sau pe bloguri gogoriţe sau delaţiuni greţoase la adrea mea. Le dau pace doar pentru că nu au curajul să ne confruntăm în direct şi se ascund fie sub pseudonime fie sub fuste. Când eu spuneam prin 98 că există şerpişori de aur în Munţii Orăştiei( aşa le zicea pe atunci la brăţările de aur) istorici de vază ai României mă catalogau ca protocronist sau dacoman sau fan a lui Săvescu. Cum că dacii nu prelucrau aur. Aia era deviza lor. Atât învăţaseră atât erau în stare să transmită mai departe. Aşa grăita până şi ilustrul dirijor al Ministerului Culturii Iorgulescu atunci când a dat nas în nas cu şarpele de aur. Azi nu te poţi (băşi) mişca de istorici sau arheologi care, brusc, peste noapte, au devenit specialişti în aurul dacic. Aur descoperit nu de ei ci de braconieri şi recuperat pe spinarea obidită a contribuabilului român.

Prima mea batalie cu romanii

No, am facut-o şi pe asta. M-am băgat în luptă. Pentru necunoscători, de câtva timp, m-am înscris în Terra Dacica Aeterna, acolo unde am descoperit o a doua familie, sau, mă rog, poate cea dintâi. Copii faini de tot, nebuni, tocmai dupa chipul şi asemănarea mea. Cum zice lumea. Nunu Nebunu, da nu-i bai.
Geoagiu, sau mai bine zis Germisara, locul unde dacii îşi tămăduiau oasele şi romanii cu fiţe, veneau la băi, aşa cum mergem noi acum( care merg) la Karlovy Vary, la Felix sau la Gyula. Acolo am primit botezul bătăliei. A fost fascinant, pentru mine cel puţin, să fac ceea ce până acum, doar priveam. E greu să povestesc în câteva cuvinte cum a fost acea lupta. Pozele spun totul. Poate mai mult decât aş putea eu scrie în acest colţ de blog. O să vă spun doar că la sfârşitul demonstraţiei, la sfârşitul jocului, la sfârşitul bătăliei, pământul a început să se învârtească. Şi aşa de tare s-a învârtit, încât m-am trezit cu o senzaţie de „deja vu” cum nu am avut niciodată. Se făcea că eram, din nou, copil şi că afară era deja noapte şi eu mă jucam. De-a hoţii şi jandarmii sau de-a urma scapă turma, sau lapte gros. Şi era frumos totul. Nu ştiam de griji, de şcoală, de mama , de tata, de notele proaste ascunse de părinţi şi de toate cele care la vremea aia îmi dădeau bătaie de cap. Uitam de tot. Pe vremea aia noţiunea de stres nu exista. Noi îi ziceam mai simplu. Grija. Dar jocul se terminase şi-mi dădeam seama că am uitat de toate, că mama mă caută, că nu mi-am făcut lecţiile, că am uitat plasa cu pâinea, cumpărată pe cartelă, pe magazia lui Nenea Ambruş şi că pisicile au mâncat-o de mult. Şi mă treceau fiorii, că tata iar va scoate cureaua şi iar da-i la cur vreo 20. Pe vremea aia, bataia la plozi era pemisă în familie şi eu o luam pe coajă la normă. Gravitatea faptei era proporţională cu numărul de curele trase la cur şi varia între 10 şi 50 de bucăţi, deloc blânde. Am adunat în copilăria mea vreo câteva mii de astfel de curele, pentru care toată viaţa o să-i fiu recunoscător tatălui meu. La fiecare lipăitură învăţam câte ceva, dar cu toate astea spaima ca va trebui să-mi dau jos pantalonii era cumplită.
Cu senzaţia asta m-am trezit atunci la Geoagiu. Joaca de-a dacii şi romanii mă făcuse rupt total de realitate. Uitasem de tot. Nu le mai înşir acum pe toate câte mă macină, în suflet, sau în buzunar, sau în viaţa de zi cu zi. Sunt prea multe, dar cu toată această puzderie de griji, tradusă în ceea ce numim astăzi stres, la sfârşitul bătăliei, uitasem de tot şi trăiam spaima că voi plăti pentru acestă nepermisă rupere de realitate. Mi-a fost destul de greu să opresc această învârtire în timp a pământului şi să revin din copilărie la realitate. Dar când am revenit, mi-am dat seama că nu am de să mă tem, că nu voi lua bătaie pentru că mi-am permis să visez cu ochii larg deschişi sau pentru că în câteva momente am plutit în Lumea Celor Fără de Griji. Şi atunci, am privit în jur şi m-am trezit în mijlocul acestor minunaţi copii, cărora nu ştiu dacă vreodată o să le pot mulţumi cu adevărat, numai pentru simplu motiv că există în această lume.Le mulţumesc şi pentru prietenia care mi-o arată, pentru entuziasmul lor, pentru pasiunea cu care fac ceea ce fac şi pentru grăuntele de nebunie care zace în sufletul fiecăruia. Le mulţumesc, dar mă tem, un pic de tot, că în drumul la care am pornit alături de ei nu o să mă pot ridica la înălţimea faptelor lor.
......Dar eu sunt dac şi dacii nu se temeau de nimic.

A FOST DAC FEST

La început a fost un vis. Unul, poate, prea indrazneţ. E criză, sunt orgolii şi patimi. Apoi visul a devenit realitate. O echipa tînăra, cu entuziasm cu carul, în care eu eram cel mai bătrân, s-a pus pe munca. Şi a muncit şi a muncit şi s-a ajuns la ziua cea mare. Dac Fest se naştea ! Cu toată opoziţa unora. Unii dintre aia, cu ouă cam mari. Şi se naştea timid, cu lume puţină, cu stângăcie, cu afişe nepuse până vineri, ziua începerii festivalului, dar cu multa căldură, cu vreme frumoasă cu balmoş, cu tocana de miel şi sloi, cu ţuică de 20 de ani, cu vin şi cu fete frumoase. Sambătă însă, totul a strălucit. Concursul sica de aur, demonstraţiile de tir cu arcul, tabăra militară, demonstraţia de luptă dintre daci şi romani, cântările Casandrei şi a lui Piţiş. Şi la sfârşit focul de tabără, care a ridicat la cer flăcările bucuriei de a fi reuşit ceva extraordinar. Şi peste toate astea, dincolo de orice aşteptare, mai strălucitoare ca niciodată şi mai fascinantă, TERRA DACICA AETERNA. I-am privit pe aceşti oameni de multe ori în ultimii ani şi am stat în preajma lor, dar nu în mijlocul lor din cauza diferenţelor de păreri în ceea ce priveşte romanizarea. Eu nu voi putea în ruptul capului să accept vreodată romanizarea iar ei, majoritatea arheologi sau istorici o ştiu pe a lor una şi bună. Cu toate astea, de fiecare dată, am găsit punţi de comunicare şi chiar am stabilit prietenii unele dintre ele fiind condamnate la a fi pe viaţă. Acum la Dac Fest nu am mai avut ce face. Cand am văzut entuziasmul cu care lucrează, când am văzut transpiraţia care curgea pe ei, când i-am văzut în lupta aprigă de pe platoul Costeştilor, când i-am văzut sângerând şi zâmbind, când i-am văzut cum trec prin foc asemenea zeilor, mi-am zis că sunt cam nebuni şi că eu, Nunu Nebunu nu pot sta departe de ei la infinit. Şi…… m-am înscris în rândurile lor. M-au primit cu braţele deschise. Iar eu am intrat cu lacrimi în ochi. A fost bucurie şi de o parte şi de alta. Eu am promis că o să fiu un dac ascultător în luptă, iscusit în negocieri, şi că o să pun umărul unde şi când este nevoie. Sigur că diferenţele de păreri în ceea ce priveşte exclusiv romanizarea, vor rămâne, dar ele, fără a fi rezolvate în totalitate, vor fi dezbătute mai mult decât prieteneşte.

D A C F E S T

Vreti sa aflati cum beau dacii? Vreti sa vedeti cum si ce mancau ei? Vreti sa-i vedeti la lupta sau la petrecere? Vreti sa vedeti cat de frumoase erau femeile dacilor ? Pai ce mai asteptati ? Dati fuga la Costesti si veti vedea toate astea la un loc. Beti ca dacii, mancati ca dacii, luptati-va alaturi de ei si mai ales iubiti ca dacii. Si nu va mai uitati in cartile de istorie si nici la filmele lui Nicolaescu. Burebista nu a starpit viile. Vinul va curge in valuri la Costesti, mieii se vor rasfata la foc iar femeile va vor zambi din toate colturile. Cine rateaza asta are cu adevarat de pierdut. Cine nu rateaza, castiga.