marți, 19 octombrie 2010

Prima mea batalie cu romanii







No, am facut-o şi pe asta. M-am băgat în luptă. Pentru necunoscători, de câtva timp, m-am înscris în Terra Dacica Aeterna, acolo unde am descoperit o a doua familie, sau, mă rog, poate cea dintâi. Copii faini de tot, nebuni, tocmai dupa chipul şi asemănarea mea. Cum zice lumea. Nunu Nebunu, da nu-i bai.
Geoagiu, sau mai bine zis Germisara, locul unde dacii îşi tămăduiau oasele şi romanii cu fiţe, veneau la băi, aşa cum mergem noi acum( care merg) la Karlovy Vary, la Felix sau la Gyula. Acolo am primit botezul bătăliei. A fost fascinant, pentru mine cel puţin, să fac ceea ce până acum, doar priveam. E greu să povestesc în câteva cuvinte cum a fost acea lupta. Pozele spun totul. Poate mai mult decât aş putea eu scrie în acest colţ de blog. O să vă spun doar că la sfârşitul demonstraţiei, la sfârşitul jocului, la sfârşitul bătăliei, pământul a început să se învârtească. Şi aşa de tare s-a învârtit, încât m-am trezit cu o senzaţie de „deja vu” cum nu am avut niciodată. Se făcea că eram, din nou, copil şi că afară era deja noapte şi eu mă jucam. De-a hoţii şi jandarmii sau de-a urma scapă turma, sau lapte gros. Şi era frumos totul. Nu ştiam de griji, de şcoală, de mama , de tata, de notele proaste ascunse de părinţi şi de toate cele care la vremea aia îmi dădeau bătaie de cap. Uitam de tot. Pe vremea aia noţiunea de stres nu exista. Noi îi ziceam mai simplu. Grija. Dar jocul se terminase şi-mi dădeam seama că am uitat de toate, că mama mă caută, că nu mi-am făcut lecţiile, că am uitat plasa cu pâinea, cumpărată pe cartelă, pe magazia lui Nenea Ambruş şi că pisicile au mâncat-o de mult. Şi mă treceau fiorii, că tata iar va scoate cureaua şi iar da-i la cur vreo 20. Pe vremea aia, bataia la plozi era pemisă în familie şi eu o luam pe coajă la normă. Gravitatea faptei era proporţională cu numărul de curele trase la cur şi varia între 10 şi 50 de bucăţi, deloc blânde. Am adunat în copilăria mea vreo câteva mii de astfel de curele, pentru care toată viaţa o să-i fiu recunoscător tatălui meu. La fiecare lipăitură învăţam câte ceva, dar cu toate astea spaima ca va trebui să-mi dau jos pantalonii era cumplită.
Cu senzaţia asta m-am trezit atunci la Geoagiu. Joaca de-a dacii şi romanii mă făcuse rupt total de realitate. Uitasem de tot. Nu le mai înşir acum pe toate câte mă macină, în suflet, sau în buzunar, sau în viaţa de zi cu zi. Sunt prea multe, dar cu toată această puzderie de griji, tradusă în ceea ce numim astăzi stres, la sfârşitul bătăliei, uitasem de tot şi trăiam spaima că voi plăti pentru acestă nepermisă rupere de realitate. Mi-a fost destul de greu să opresc această învârtire în timp a pământului şi să revin din copilărie la realitate. Dar când am revenit, mi-am dat seama că nu am de să mă tem, că nu voi lua bătaie pentru că mi-am permis să visez cu ochii larg deschişi sau pentru că în câteva momente am plutit în Lumea Celor Fără de Griji. Şi atunci, am privit în jur şi m-am trezit în mijlocul acestor minunaţi copii, cărora nu ştiu dacă vreodată o să le pot mulţumi cu adevărat, numai pentru simplu motiv că există în această lume.Le mulţumesc şi pentru prietenia care mi-o arată, pentru entuziasmul lor, pentru pasiunea cu care fac ceea ce fac şi pentru grăuntele de nebunie care zace în sufletul fiecăruia. Le mulţumesc, dar mă tem, un pic de tot, că în drumul la care am pornit alături de ei nu o să mă pot ridica la înălţimea faptelor lor.
......Dar eu sunt dac şi dacii nu se temeau de nimic.

joi, 30 septembrie 2010

A FOST DAC FEST




La început a fost un vis. Unul, poate, prea indrazneţ. E criză, sunt orgolii şi patimi. Apoi visul a devenit realitate. O echipa tînăra, cu entuziasm cu carul, în care eu eram cel mai bătrân, s-a pus pe munca. Şi a muncit şi a muncit şi s-a ajuns la ziua cea mare. Dac Fest se naştea ! Cu toată opoziţa unora. Unii dintre aia, cu ouă cam mari. Şi se naştea timid, cu lume puţină, cu stângăcie, cu afişe nepuse până vineri, ziua începerii festivalului, dar cu multa căldură, cu vreme frumoasă cu balmoş, cu tocana de miel şi sloi, cu ţuică de 20 de ani, cu vin şi cu fete frumoase. Sambătă însă, totul a strălucit. Concursul sica de aur, demonstraţiile de tir cu arcul, tabăra militară, demonstraţia de luptă dintre daci şi romani, cântările Casandrei şi a lui Piţiş. Şi la sfârşit focul de tabără, care a ridicat la cer flăcările bucuriei de a fi reuşit ceva extraordinar. Şi peste toate astea, dincolo de orice aşteptare, mai strălucitoare ca niciodată şi mai fascinantă, TERRA DACICA AETERNA. I-am privit pe aceşti oameni de multe ori în ultimii ani şi am stat în preajma lor, dar nu în mijlocul lor din cauza diferenţelor de păreri în ceea ce priveşte romanizarea. Eu nu voi putea în ruptul capului să accept vreodată romanizarea iar ei, majoritatea arheologi sau istorici o ştiu pe a lor una şi bună. Cu toate astea, de fiecare dată, am găsit punţi de comunicare şi chiar am stabilit prietenii unele dintre ele fiind condamnate la a fi pe viaţă. Acum la Dac Fest nu am mai avut ce face. Cand am văzut entuziasmul cu care lucrează, când am văzut transpiraţia care curgea pe ei, când i-am văzut în lupta aprigă de pe platoul Costeştilor, când i-am văzut sângerând şi zâmbind, când i-am văzut cum trec prin foc asemenea zeilor, mi-am zis că sunt cam nebuni şi că eu, Nunu Nebunu nu pot sta departe de ei la infinit. Şi…… m-am înscris în rândurile lor. M-au primit cu braţele deschise. Iar eu am intrat cu lacrimi în ochi. A fost bucurie şi de o parte şi de alta. Eu am promis că o să fiu un dac ascultător în luptă, iscusit în negocieri, şi că o să pun umărul unde şi când este nevoie. Sigur că diferenţele de păreri în ceea ce priveşte exclusiv romanizarea, vor rămâne, dar ele, fără a fi rezolvate în totalitate, vor fi dezbătute mai mult decât prieteneşte.

luni, 20 septembrie 2010

D A C F E S T


Vreti sa aflati cum beau dacii? Vreti sa vedeti cum si ce mancau ei? Vreti sa-i vedeti la lupta sau la petrecere? Vreti sa vedeti cat de frumoase erau femeile dacilor ? Pai ce mai asteptati ? Dati fuga la Costesti si veti vedea toate astea la un loc. Beti ca dacii, mancati ca dacii, luptati-va alaturi de ei si mai ales iubiti ca dacii. Si nu va mai uitati in cartile de istorie si nici la filmele lui Nicolaescu. Burebista nu a starpit viile. Vinul va curge in valuri la Costesti, mieii se vor rasfata la foc iar femeile va vor zambi din toate colturile. Cine rateaza asta are cu adevarat de pierdut. Cine nu rateaza, castiga.
DacFest
„Sub semnul lupului”

Editia I
Costesti – 2010


Festival de cultura, civilizatie si traditii dacice




PROGRAMUL FESTIVALULUI










VINERI – 24.09.2010

Municipiul ORASTIE, ora 10.00

PARADA ÎN COSTUME MILITARE ANTICE
 Procesiune la „Stindardul Dacilor”
 Intrarea în Cetate (deplasarea soldatilor daci si romani spre Catedrala, prin centrul vechi al municipiului Orastie)
 Procesiune la statuia „Burebista”
 Simularea unui conflict militar între daci si romani

Comuna ORASTIOARA DE SUS – PLATOUL COSTESTI – Centrul de Agrement pentru Tineret
Ora 11.00
 Deschiderea festivalului (mâncaruri traditionale, produse mestesugaresti)
Ora 12.00
 Tabara militara antica
 Ateliere Terra Dacica Aeterna (tir cu arcul, aruncarea sulitei, duel cu sabia, exercitii militare, ritualuri antice, prezentarea costumelor militare antice, atelier de olarit, atelier de fierarie, expozitii)
Ora 15.00 – 17.00 – Sala de conferinte a Centrului de Agrement pentru Tineret – Masa rotunda cu tema „Punerea în valoare a patrimoniului cultural din muntii Orastiei”
Ora 19.00
 Teatru, muzica (Interpretarea unor texte antice, Concert muzica folk – Daniel Avram)



SÂMBATA – 25.09.2010

Comuna ORASTIOARA DE SUS – PLATOUL COSTESTI – Centrul de Agrement pentru Tineret
Ora 10.00 – Deschidere festivalului (ziua a II-a)
Ora 11.00
 Tabara Militara Antica
 Ateliere Terra Dacica Aeterna (tir cu arcul, aruncarea sulitei, duel cu sabia, exercitii militare, ritualuri antice, prezentarea costumelor militare antice, atelier de olarit, atelier de fierarie, expozitii)
Ora 12.00
 Intrecere intre Aparatorii Cetatilor – Trofeul „Sica de Aur”
Probe: Aruncarea sulitei; Arcasul dac; Aruncarea bolovanului; Trasul frânghiei; Aruncarea ciomagului; Taierea busteanului; Bratul de Fier.
Ora 16.00
 Aplicaţii militare;
 Simularea unui conflict militar între daci si romani (Terra Dacica Aeterna)
ORA 19
 Muzica si dansuri populare autentice (Calusarii din Orastioara de Sus, Zânele Zalaului, Recital de muzica populara autentica: Casandra Hausi si Nicolae Pitis)
Ora 20.30
 APRINDEREA FOCULUI SACRU





DUMINICA – 26.09.2010
GHIDAJ SPECIALIZAT LA CETATILE DACICE
Ora 10.00
Excursii la cetatile dacice: Costesti, Blidaru si Sarmizegetusa (ghidajul este realizat de profesionisti din domeniul culturii, istoriei si arheologiei)


VA ASTEPTAM


Proiect finantat de
Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret


ORAGANIZATORI:
Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Hunedoara
Institutia Prefectului Hunedoara
Primaria comunei Orastioara de Sus
Directia Judeteana pentru Cultura si Patrimoniul National Hunedoara
Directia Silvica Hunedoara
Asociatia “Terra Dacica Aeterna”
Asociatia “Dacia Revival International”
Asociatia non profit L&C Consulting
Inspectoratul Scolar al Judetului Hunedoara

duminică, 23 mai 2010

CREDIT PENTRU ATTILA ! ! !

Imagine pe cale de dispariţie


Prefectul de Hunedoara este Attila Dezsi şi unul dintre obiectivele efemerei şederi în fruntea judeţului este readucerea normalităţii la Sarmisegetusa. A făcut ce a făcut şi a reuşit să-l aducă de la Bucureşti pe ministrul culturii Kelemen Hunor. Nu la Deva pe covor roşu, ci la Sarmisegetusa, acolo sus, în creierul munţilor. Aici s-au făcut promisiuni. Nu sunt primele. Au mai călcat miniştri pe cărările capitalei dacilor şi, la fel, au facut promisiuni. De realizat nu s-a realizat nimic. De data asta insă, cred ca avem de a face cu altceva, cu un altfel de promisiune. Cu una care se respecta. Se zice că până la sfarsitul lunii mai, betoanele hidoase din mijlocul Incintei Sacre, vor dispărea. La fel si vagoneţii sub care ascundem acum gunoaiele lasate de turişti. Daca asta se va intampla, atunci avem de a face cu o premieră. Un început cu adevarat serios, care va da tonul şi la alte cosmetizări de bun simţ la Sarmisegetusa. Deja, şinele de cale ferata ingusta abandonate acolo de vreo 30 de ani au dispărut. Dar nu din ordinul cuiva. Ci pur şi simplu, aşa, că s-a aflat ca ele nu sunt în gestiunea nimănui. Şi au dispărut. Pentru că erau folositoare, fie să susţină via cuiva, fie să armeze ceva construcţii care se fac prin zonă. Că aşa-i la români. Betoanele încă au rămas, dar aşteptam eventul. Până atunci, prefectului Attila, echipei sale şi ministrului Hunor, tot sprijinul şi toată consideraţia pentru intenţie. Mai ales că îmi stăruie în minte replica de 1000 de puncte a ministrului, la revolta mea, cum că, vestigii dacice stau îngropate sub vegetaţie de 2000 de ani. Atunci, el, senin şi spiritual din cale afară, a replicat fără a rumega prea mult... Eu nu am de unde să ştiu asta pentru că noi am venit aici numai de 1000 de ani... Vă rog să mă credeţi că, atunci, am avut senzaţia că soarele este gata să răsară şi la Sarmisegetusa Regia. Până atunci tot creditul pentru Attila, pentru Hunor, pentru Borbely, din partea veritabilului daco-român liber, Brilinsky, cei care pot salva Sarmisegetusa de la pieire. Aşa să ne ajute Zamolxe, pe toţi, indiferent de naţie ! ! !