INCREDIBILA CĂLĂTORIE A UNOR SCUTURI DACICE, PENTRU CARE STATUL ROMÂN TREBUIE SĂ SCOATĂ ACUM O CĂRUŢĂ DE BANI

Nu mai este un secret pentru nimeni că în ultimii 15 ani a înflorit o adevărată industrie a căutatului de comori. Dacă ar trebui să cuantificăm valoarea a ceea ce s-a scos din pământurile ce odinioară aparţineau dacilor, am ajunge fără exagerare la o sumă care se învârte în jurul a opt cifre. În euro, bineînţeles. Brăţări şi monede de aur şi argint, statuete de bronz, unelte de fier, ceramică dacică, pe scurt, de toate, ce pot fi valorificate pe piaţa neagră. Poliţia, parchetul şi alte organisme se dau de ceasul morţii să prevină fenomenul şi mai mult, să recupereze obiectele traficate.

Fiecare obiect cu povestea lui. De unde a fost scos, cine l-a scos, cum a fost evaluat, cum a fost traficat, unde se află acum şi aşa mai departe. Astăzi vă povestesc un fapt care pe mine m-a pus pe spate de-a dreptul. De 20 de ani văd de toate în domeniul ăsta. Uneori mă mir, alteori mă înfurii, alteori mă bat pentru tot felul de idei care-mi trec prin cap. De data asta, însă, am rămas interzis. Şi tocmai de aia vreau să vă povestesc.



Nişte scormonitori după comori găsesc patru scuturi dacice unice în lumea arheologică prin starea excelentă de conservare. Un astfel de scut a fost descoperit de Daicoviciu la Piatra Roşie, dar e cam varză. Astea erau brici, cu un pic de rugină pe ele, dar cu toate detaliile vizibile, detalii care le cam dau de cap celor care le cercetează acum - din poze, evident. De ce din poze? Simplu. Şi aici începe povestea. Băieţii buni, sau deştepţi sau şmecheri sau cum vreţi să le ziceţi la gorobeţii care caută comori, fotografiază scuturile şi se duc cu pozele la doi arheologi de seamă. Le cer să le evalueze şi să le spună un preţ. Cei doi oameni de ştiinţă (cum or fi ajuns ei să fie contactaţi de braconieri, asta este altă problemă nelămurită) belesc ochii la poze, se socotesc ei şi le fac o ofertă de 10 milioane (asta în 2003). Preţul nu le convine la băieţi şi cer 20 de milioane pe bucată, ceea ce atunci făcea vreo 700 de euro. Nimeni şi nimic nu le dădea dreptul arheologilor să negocieze legal cu aceştia, achiziţiile fiind reglementate prin lege. Oricum, nu cad la înţelegere şi băieţii cu scuturile dispar din peisaj, în căutarea une vaci de muls bani mai mulţi. Arheologii noştri (persoane importante, mă înţelegeţi, nu le dau deocamdată numele, pentru că ne mai documentăm) dau fuga la mentorul lor, alt arheolog de vază al României, care şi el le priveşte, le studiază, le răspândeşte prin sertarele altor ştiinţifici şi gata. Nu tu o ofertă mai consistentă şi legală, nu tu precipitare că aceste unicate ar putea să dispară, nu tu anunţarea autorităţilor, nimic.

Din întâmplare, după un timp, poliţia află de aceste scuturi şi începe cercetările. Târziu însă. Ele trecuseră graniţa şi se cosmetizau pentru a fi puse în vânzare. “A cosmetiza” în cazul acesta înseamnă a se face rost de acte de provenienţă, de certificate de autenticitate pentru a putea fi transformate din obiecte ilicite în obiecte de colecţie legal comercializate. Declaraţiile celor doi arheologi sunt ambigue, presărate cu minciuni şi mai ales cu omisiuni, dar asta-i treaba poliţiei, să facă lumină.

Oricum, scuturile au ajuns departe. De câtva timp, unul din ele apare surprinzător pe site-ul unei case de licitaţii scos la vânzare. Dar acum costă bănet, tataie. 45.000 de euro face bucata. Statul român le vrea înapoi. Dar nu le poate lua cu japca. Doar cu bani. Bani publici. Şi mulţi. Şi de ce? Pentru că arheologii în cauză au fost fie nişte indolenţi, fie nişte diletanţi profesional fie nişte nesimţiţi? Nu hotărăsc eu cum au fost ei în acest caz, dar ei trebuie să-şi aleagă o variantă neapărat. Ministerul Culturii trebuie să-i tragă la răspundere pe cei care au ştiut de aceste scuturi şi nu au făcut nimic pentru a împiedeca traficarea lor. De ce trebuie să-i tragă? Pentru că sunt slujbaşi plătiţi din bani publici şi ar trebui să respecte legile statului care-i plăteşte, iar aroganţa, indolenţa, nesimţirea sunt atribute care nu au nimic comun cu onestitatea unei persoane plătite din banul public.

( material publicat în premieră pe www.visurât.ro )