luni, 3 august 2009

DRUJBA LA PUTERE

PROTEST CU DRUJBA LA SARMISEGETUSA REGIA



Ciprian Iancu
Miercuri, 29 Iulie 2009


Preşedintele filialei Transilvania a Fundaţiei „Renaşterea Daciei”, Vladimir Brilinsky, a tăiat aseară un copac căzut peste un zid din Sarmizegetusa Regia, de care ar fi trebuit să se ocupe Administraţia Parcului Natural Grădişea Muncelului Cioclovina (PNGMC) şi Direcţia Silvică.


„Dacă Ion Creangă ar fi trăit acum, ar fi trebuit să scrie „Povestea prostului” la Sarmizegetusa. De mai bine de o lună, un copac stă să se prăbuşească de pe terasa a noua pe a zecea şi pune în pericol singurul canal de drenaj antic din incinta sacră descoperit până acum. Eu am tăiat marţi seara copacul de pe zidul din apropierea porţii de sud a cetăţii. Este revoltător. Cer demisia directorului PNGMC, Mihaela Ionescu, pentru că, de cinci ani de când ocupă această funcţie, situaţia cetăţilor dacice (situate pe teritoriul parcului – n.r.) nu s-a îmbunătăţit cu absolut nimic", a declarat Vladimir Brilinsky.

În replică, Mihaela Ionescu spune că nu are nicio vină pentru situaţia încurcată de la Sarmizegetusa Regia.

„Dacă-mi dau demisia, copacul va rămâne tot acolo. Noi nu-l putem scoate pentru că face parte din fondul forestier, gestionat de Direcţia Silvică. Direcţia Silvică nu are bani să-l scoată pentru că în această perioadă nu se vinde lemnul. Se revine la problema veche: asumarea de responsabilităţi. Consiliul judeţean are şi el o parte din responsabilităţi dar nu şi le asumă", explică Mihaela Ionescu.

Plângere penală


Revoltat de ineficienţa instituţiilor implicate în gestionarea cetăţilor dacice (Ministerul Culturii, Ministerul Mediului, Administraţia PNGMC şi Consiliul Judeţean Hunedoara) Vladimir Brilynsky spune că va depune o plângere penală pentru distrugere de monumente.

„Cu ani în urmă a durat mai bine de 12 luni ca alte trunchiuri de copac să fie scoase din zona incintei sacre. Au mai fost alte trei ocazii în care alte trunchiuri au fost scoase după mai bine de două-trei luni. Este inacceptabil cum este tratat un monument UNESCO. Situaţia e încurcată din punct de vedere legislativ, însă parlamentarii noştri şi-au dat dovada impotenţei lor cronice ori de câte ori a fost vorba să iniţieze proiecte de lege pentru cetăţile dacice, cu toate că au fost ajutaţi de specialişti din toate domeniile. Dacă în Deva cade un copac peste două maşini, în 10 minute apar la faţa locului pompierii, jandarmii, paramedicii şi rezolvă situaţia. Pentru a proteja istoria nicio instituţie nu face nimic decât să se acopere cu hârtii. Eu voi depune o plângere penală şi voi aştepta să mi se răspundă care instituţie este vinovată pentru dezastrul de la Sarmizegetusa Regia", susţine Brilinsky.
(ARTICOL PRELUAT DIN EVENIMENTUL ZILEI) cu mulţam lui Ciprian Iancu ca nu i-am cerut voie să-l public, da io nu am mai avut timp sa scriu si nici sa pun poza ca ma grabesc sa mai tai un copac ce sta sa cada de pe terasa IX-a pe a X-a si va distruge un şanţ de drenaj. Şi io nu vreau ca Ion Creanga să se rasucească în mormânt că nu a scris povestea prostului la Sarmisegetusa. Aşa că, neputând lua copilul de sub drobul de sare, ce stă pe sobă să cadă, atunci o să iau drobul de sare care e gata sa distrugă şi bruma de istorie pe care o mai avem. Şi de aici încolo, Zamolxe cu mila. Şi, măi români, măi daci, care vă credeţi daci, vă rog, fie-vă milă, nu de mine, ci de biata noastră istorie care piere sub ochii noştri. Şi protestaţi şi nu mai staţi numai pe net cu ochii lipiţi de ecran şi cu mânile de tastatură. Şi faceţi ceva concret care să poată rămâne celor care ne vor călca pe urme. Şi dacă tot nu aveţi nimic de făcut vă aştept lângă mine cu o mână de ajutor, că tare greu o fost pomu ăla şi tare m-am obosit. Dau şi slană dau şi pălincă dau şi balmoş, dau şi o pretenie cum n-aţi mai avut.

3 comentarii:

Nedeia spunea...

noi astia care suntem departe de locul respectiv si nu e sansa sa ajungem anu' asta, ce sa facem? :)

Cornelia spunea...

Imi sta la inima tot ceea ce este scris pe acest blog, si as vrea sa pot ajuta pe acei inimosi DACI necorupti de societatea "moderna" si nepasatoare de astazi. Ceea ce pot facepentru moment este sa trimit mai departe acest link dar din pacate il pot citi numai cunoscatori de l.romana.

mihai spunea...

Sper sa ajung pe acolo in primavara lui 2010. Dar pina atunci as vrea sa-mi fac acasa o macheta la scara a Cetatii. Va rog, imi poate spune cineva unde pot gasi un plan detaliat al Cetatii? Multumesc