vineri, 3 februarie 2012

VANATOAREA SI ACTUL SEXUAL



Am fost şi eu la vânătoare. Prima dată în viaţa mea. Cu toate că am crescut într-o cultură silvică, învăţând de la tata ce înseamnă respectul pentru sălbăticiunile pădurii şi pentru natură în general, niciodată nu am fost la vânătoare. Poate o să râdeţi şi pe bună dreptate. În 1960 am absolvit înaltele cursuri ale grădiniţei. Şi atunci am primit de la tata o carte.Cu dedicaţie. Se numeşte Biologia şi principiile culturii vânatului. Am citit-o abia peste 30 de ani de la cap la coadă, dar înca de pe vremea clasei I-a, datorita fotografiilor, am învăţat ce este un muflon, cum se numără anii cerbului,cum hibernează ursul, că pe nevasta cerbului nu o cheama caprioară ca în basmele lui Ispirescu, ci ciută şi multe altele. Paradoxal, la vânătoarea la care am fost invitat de un vânător de elită şi un prieten tare apropiat sufletului meu, Lucian Heiuş, nu am avut tresăriri legate de cartea de la tata. Totul în jur era atât de alb şi de fain şi oamenii atât de puşi pe glume şi relaxaţi, încât gandurile mele se duceau către cum să-mi protejez camera de filmat şi aparatul de fotografiat, ca să pot imortaliza cât mai mult din aventura vânătorii. La sfârşit s-a făcut un chef. Unul cu adevărat vânătoresc, cu multă (poate prea multă) ţuică fiartă. Şi atunci am avut o revelaţie. Între vânătoare şi actul sexual nu este nicio diferenţă. Zâmbiţi cumva ? N-aveţi de ce. Păi să vedeţi. Actul sexual are 3 faze. Preludiul, actul propriuzis şi postludiul.
Preludiul, adică ălea 30 de minute de milogeală, se regăsesc în vânătoare prin goană, cum zicea o bună prietenă. Trezeşte-te la 6 dimineaţa, îmbracă-te bine că e ger,fugi la maşină, fii punctual la întâlnirea cu ceilalţi şi hai la muncă. Ger de-ţi crapă dinţii,drum de 4X4, impinge de masini impotmolite, pantă de 70 de grade la picior, transpiraţie, gâfâieli,3-4 kilometri, zăpada de juma de metru,ajungi în ştand, tragi o ţuică fiartă la termos, bună şi încălzitoare şi după aia, ciocu mic. Taci şi asculţi, şi observi şi nu ai voie să te mişti. Sunt reguli, întocmai ca şi alea pe care femeia care urmează să te însoţească în paradisul plăcerilor le cere şi ea. Şi stai în ştand vreo două trei ore, timp în care vântul nu ştie că tu eşti acolo, şi dăi şi suflă şi-ţi îngheaţă tot ce ai ca organ şi vineeeeeeee în sfârşit momentul aşteptat. Adică orgasmul. Apare mistreţul. Feromonii sunt la culmea activării. Ocheşti şi adrenalina e la maxim. Simţi sângele clocotind.Şi tragi şi glonţul iese pe ţeavă şi se duce direct la ţintă. Şi vezi animalul cum cade şi eşti împlinit şi... gata orgasmul.Dar apoi, urmează greul. Postludiul, în care îţi plăteşti cu vârf şi îndesat cele câteva secunde de extaz.Vaiii, viaţa mea !!! Mergi la porc şi scoate-i ouăle, să nu se împută, leaga-i botul cu o funie şi cară-l tataie. 3-4 kilometri prin zăpadă sau prin noroaie trece-l pârâul şi udă-te la picioare şi tage de el până îţi ies ochii,uneori matahala are şi 200 de kg şi coboară-l la maşină şi beleşte-l şi bucăţeşte-l şi când eşti gata,după vreo 4 ore, epuizat, te uiţi în urmă şi te gândeşti dacă a meritat atâta efort pentru momentul culminant care se numeşte atât de simplu, orgasm. Unii zic că merită. Eu încă mă mai gândesc.

Un comentariu:

Radu Oltean spunea...

O semana vanatoarea cu sexul. dar sexul facut de insecta "calugarita", care isi omoara partenerul dupa consumarea acuplarii. Caci, mistretul nu cred ca simte nici un orgasm...:)