A FOST DAC FEST

La început a fost un vis. Unul, poate, prea indrazneţ. E criză, sunt orgolii şi patimi. Apoi visul a devenit realitate. O echipa tînăra, cu entuziasm cu carul, în care eu eram cel mai bătrân, s-a pus pe munca. Şi a muncit şi a muncit şi s-a ajuns la ziua cea mare. Dac Fest se naştea ! Cu toată opoziţa unora. Unii dintre aia, cu ouă cam mari. Şi se naştea timid, cu lume puţină, cu stângăcie, cu afişe nepuse până vineri, ziua începerii festivalului, dar cu multa căldură, cu vreme frumoasă cu balmoş, cu tocana de miel şi sloi, cu ţuică de 20 de ani, cu vin şi cu fete frumoase. Sambătă însă, totul a strălucit. Concursul sica de aur, demonstraţiile de tir cu arcul, tabăra militară, demonstraţia de luptă dintre daci şi romani, cântările Casandrei şi a lui Piţiş. Şi la sfârşit focul de tabără, care a ridicat la cer flăcările bucuriei de a fi reuşit ceva extraordinar. Şi peste toate astea, dincolo de orice aşteptare, mai strălucitoare ca niciodată şi mai fascinantă, TERRA DACICA AETERNA. I-am privit pe aceşti oameni de multe ori în ultimii ani şi am stat în preajma lor, dar nu în mijlocul lor din cauza diferenţelor de păreri în ceea ce priveşte romanizarea. Eu nu voi putea în ruptul capului să accept vreodată romanizarea iar ei, majoritatea arheologi sau istorici o ştiu pe a lor una şi bună. Cu toate astea, de fiecare dată, am găsit punţi de comunicare şi chiar am stabilit prietenii unele dintre ele fiind condamnate la a fi pe viaţă. Acum la Dac Fest nu am mai avut ce face. Cand am văzut entuziasmul cu care lucrează, când am văzut transpiraţia care curgea pe ei, când i-am văzut în lupta aprigă de pe platoul Costeştilor, când i-am văzut sângerând şi zâmbind, când i-am văzut cum trec prin foc asemenea zeilor, mi-am zis că sunt cam nebuni şi că eu, Nunu Nebunu nu pot sta departe de ei la infinit. Şi…… m-am înscris în rândurile lor. M-au primit cu braţele deschise. Iar eu am intrat cu lacrimi în ochi. A fost bucurie şi de o parte şi de alta. Eu am promis că o să fiu un dac ascultător în luptă, iscusit în negocieri, şi că o să pun umărul unde şi când este nevoie. Sigur că diferenţele de păreri în ceea ce priveşte exclusiv romanizarea, vor rămâne, dar ele, fără a fi rezolvate în totalitate, vor fi dezbătute mai mult decât prieteneşte.